Cele mai vândute telefoane din lume în 2026: Xiaomi dispare din top 10
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/07/telefoane.jpg)
Datele Counterpoint Research, bazate pe vânzările efective către consumatori (sell-through), arată o concentrare tot mai mare a pieței în jurul câtorva modele. Cele mai bine vândute 10 smartphone-uri au ajuns să reprezinte 26% din vânzările globale de telefoane inteligente în al doilea trimestru, cu două puncte procentuale mai mult decât în aceeași perioadă din 2025 și cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată pentru un trimestru încheiat în iunie.
iPhone 17 nu doar că a preluat primul loc de la generația anterioară, ci a și mărit diferența față de aceasta. iPhone 16 avea 4% din vânzările globale de smartphone-uri în T2 2025, în timp ce iPhone 17 a ajuns la 6% în T2 2026.
Clasamentul arată și o schimbare în preferințele cumpărătorilor: telefoanele premium câștigă teren, iar producătorii își concentrează resursele pe un număr mai mic de modele, pe fondul deficitului de memorii RAM, potrivit Counterpoint Research.
Evoluția vine într-un moment dificil pentru piața globală de smartphone-uri, care s-a contractat cu 11% în T2 2026, pe fondul deficitului de memorie RAM și al creșterii costurilor componentelor.
Cele mai bine vândute telefoane din lume în T2 2026
Clasamentul pentru trimestrul aprilie-iunie arată cât de mult s-a concentrat piața în jurul câtorva modele. iPhone 17 ocupă prima poziție, cu 6% din vânzările globale, urmat de iPhone 17 Pro Max și iPhone 17 Pro. Samsung apare pe locul al patrulea cu Galaxy S26 Ultra, iar următoarele poziții sunt ocupate de modelele mai accesibile din seria Galaxy A și de alte două modele Apple.
Samsung a reușit să aducă tot cinci modele în top 10, însă Galaxy S26 Ultra este modelul care a urcat cel mai mult în clasament. Telefonul a ajuns pe locul patru, față de locul nouă ocupat de Galaxy S25 Ultra în T2 2025.
Galaxy S26 Ultra este și cel mai bine vândut smartphone Android din lume în T2 2026, pentru prima dată când un telefon Android din categoria ultra-premium ajunge în această poziție într-un trimestru încheiat în iunie.
„Samsung Galaxy S26 Ultra a fost cel mai bine vândut smartphone Android, marcând prima dată când un dispozitiv Android ultra-premium a condus vânzările de Android într-un trimestru încheiat în iunie.
În același timp, lansarea mai târzie a seriei Galaxy S26 față de seria Galaxy S25 a mutat o parte mai mare din vânzări în T2, iar Galaxy S26 Ultra a depășit modelul anterior și a reprezentat mai mult de jumătate din vânzările seriei. Ecranul cu funcție de confidențialitate, o premieră în industrie, împreună cu capabilitățile AI îmbunătățite diferențiază smartphone-ul de rivalii săi.
Samsung și-a intensificat, de asemenea, atenția acordată smartphone-urilor flagship, prin creșterea promoțiilor și alocarea strategică a resurselor pentru a limita scăderea veniturilor pe fondul creșterii costurilor”, spune Harshit Rastogi, analist senior.
Una dintre cele mai importante schimbări față de anul trecut este dispariția Xiaomi din clasamentul celor mai vândute telefoane.
În T2 2025, Xiaomi avea un model în top 10, Redmi 14C 4G, pe locul opt. În T2 2026, producătorul chinez nu mai are niciun smartphone în primele 10 poziții.
În schimb, Samsung și-a consolidat prezența în zona telefoanelor accesibile. Galaxy A07 4G a ajuns pe locul cinci, Galaxy A17 5G pe locul șase, iar Galaxy A17 4G pe locul opt.
- iPhone 17 5G
- iPhone 17 Pro Max 5G;
- iPhone 17 Pro 5G;
- Samsung Galaxy S26 Ultra 5G;
- Samsung Galaxy A07 4G;
- Samsung Galaxy A17 5G;
- iPhone 17e 5G;
- Samsung Galaxy A17 4G;
- Samsung Galaxy S26 5G;
- iPhone 16 5G.
„Vânzările unitare ale Apple au crescut cu 5% față de anul anterior, în pofida declinului mai larg al pieței. Vânzările de iPhone au crescut în India, Japonia și regiunea Orientului Mijlociu și Africa și aproape s-au dublat în Coreea de Sud în T2 2026, susținute de seria iPhone 17. Modelul de bază iPhone 17 a rămas cel mai bine vândut smartphone în trimestrul respectiv, susținut de îmbunătățiri semnificative care au redus diferența față de modelele Pro.
În același timp, cererea puternică pentru segmentul premium a susținut vânzările iPhone 17 Pro și Pro Max, ajutate de programele de trade-in, promoții și opțiuni de finanțare accesibile, care au îmbunătățit accesibilitatea acestor modele. Creșterea prețurilor smartphone-urilor i-a împins, de asemenea, pe consumatori către segmentele superioare, consolidând poziția competitivă a Apple”, spune Karn Chauhan, analist senior.