Celebrul producător de cuţite Victorinox se gândeşte să mute o parte din producţie în SUA pentru a diminua impactul tarifelor americane
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/08/victorinox-54565-747x420.jpg)
„Analizăm paşi vizând procesarea locală la finalul lanţului de valoare adăugată, precum lustruirea şi ambalarea finală a cuţitelor comerciale”, a declarat directorul general de la Victorinox, într-un interviu publicat în ediţia de marţi a săptămânalului WirtschaftsWoche. „Asta ar reduce valoarea bunurilor pentru care va trebui să plătim taxe vamale cu 10% chiar 15%”, a adăugat Elsener, scrie Agerpres.
Elveţia a fost afectată în mod deosebit de politica comercială demarată de preşedintele american Donald Trump, care la începutul acestei luni a majorat tarifele impuse la importurile elveţiene în SUA până la 39%.
SUA este o piaţă importantă pentru producătorii elveţieni de utilaje, ceasuri şi ciocolată.
Victorinox, care produce cuţite comerciale precum şi celebrele sale bricege, realizează în SUA aproximativ 13% din veniturile sale totale.
În interviul pentru WirtschaftsWoche, Carl Elsener a mai spus că tarifele vamale americane au venit într-un moment care era deja unul dificil. „Francul elveţian puternic a pus presiune asupra competitivităţii şi marjelor noastre”, a dezvăluit Elsener.
Cu toate acestea, datorită stocurilor mari pe care firma elveţiană le are deja în SUA, efectele tarifelor vamale asupra Victorinox se vor resimţi abia la începutul anului următor, a adăugat Elsener. Pentru moment, firma va sta în expectativă pentru a vedea cum evoluează lucrurile, a spus Elsener.
Incertitudinile economice provocate de politicile comerciale ale lui Trump au impulsionat cererea pentru francul elveţian, considerat o valoare de refugiu în perioade de crize, astfel că moneda elveţiană s-a apreciat iar produsele elveţiene au devenit mai scumpe în străinătate.