Cemacon: Creştere cu 38% a afacerilor, dar un rezultat financiar negativ, în 2013

Cemacon a înregistrat, în 2013, o creştere cu 38% a afacerilor faţă de anul precedent, până la 48,045 milioane de lei, o profitabilitate operaţională de 19%, dar un rezultat financiar negativ, sub influenţa costurilor cu dobânzile aferente pachetului de credite de peste 26 de milioane euro contractat înainte de 2010, a informat, joi, compania.
Economica.net - J, 13 feb. 2014, 10:21
Cemacon: Creştere cu 38% a afacerilor, dar un rezultat financiar negativ, în 2013

Profitul operaţional, EBITDA, s-a situat la 9,3 milioane lei, la 31 decembrie 2013, cu o rată de 19%, însă rezultatul financiar pentru anul trecut rămâne negativ, sub influenţa costurilor cu dobânzile la creditele de peste 26 de milioane euro contractate înainte de 2010, la care s-au adăugat diferenţele negative de curs valutar.

Vânzările cantitative au crescut cu 35%, iar Cemacon deţine o cotă de 16% pe piaţa de cărămidă la nivel naţional.

‘Anul 2013 a însemnat pentru Cemacon încheierea unui ciclu de redresare a afacerii şi trecerea într-o nouă etapă de dezvoltare. Restructurarea operaţională, începută în 2011, a fost completată cu succes de cea financiară, odată cu restructurarea creditelor bancare. La începutul anului, ne-am stabilit obiective ambiţioase de creştere, pe care am reuşit să le îndeplinim, fie că vorbim de rezultatele financiare sau de cele comerciale. Am crescut diferenţiindu-ne prin portofoliul Evoceramic, cele mai performante produse din piaţă, cu avantaje clare pentru utilizatori, printr-o imagine de brand nouă şi printr-o strategie comercială prin care am valorificat pieţe şi canale de vânzare noi. Acestea ne-au permis să creştem cu 35% volumele vândute fără să afectăm preţul, şi, astfel, să ne atingem obiectivul de profitabilitate asumat la începutul anului’, a declarat directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al Cemacon, Liviu Stoleru.

Pentru anul 2014, Cemacon îşi propune o creştere a cifrei de afaceri şi a profitului operaţional cu două cifre. Totodată, plecând de la noua gamă de produse, care permit realizarea de construcţii evoluate, compania vizează o poziţionare premium pe piaţă.

Potrivit estimărilor companiei, anul 2014 ar putea fi marcat de creşterea preţurilor medii pentru materialele de construcţii.

‘Producătorii vor fi forţaţi spre astfel de măsuri în contextul modificărilor fiscale de la 1 ianuarie 2014 şi a viitoarei liberalizări a preţurilor la energie, care pun presiune puternică pe costurile de producţie. Producătorii nu mai au capacitatea să absoarbă aceste majorări de cost deoarece ultimii ani au fost marcaţi de o creştere constantă a preţurilor la materii prime, energie şi combustibil, care, pe fondul contextului competitiv al pieţei şi al supracapacităţii de producţie la nivel naţional, nu s-au reflectat în preţul de vânzare până acum’, explică reprezentanţii companiei.

Înfiinţată în 1969 la Zalău, Cemacon şi-a concentrat atenţia pe obţinerea unei reţete optime de fabricare a blocurilor ceramice, iar în prezent beneficiază de o linie de producţie modernă, automatizată, care permite realizarea unor produse inovatoare, gama Evoceramic.

Cemacon promovează conceptul de ”construcţii verzi’, inclusiv prin dezvoltarea singurului bloc ceramic din România care nu necesită termoizolare suplimentară.

Te-ar mai putea interesa și
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul anunţă că va exporta gaz în Siria prin Turcia
Azerbaidjanul a anunţat sâmbătă că va exporta în curând gaz în Siria prin Turcia, cu prilejul unei vizite a preşedintelui sirian interimar, relatează AFP, scrie Agerpres....
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile din blocul comunitar începând cu 1 august
Ursula von der Leyen avertizează că Uniunea Europeană va reacționa, dacă SUA vor impune tarife vamale de 30% la importurile ...
Uniunea Europeană este pregătită să facă paşii necesari pentru a-şi proteja interesele dacă SUA vor impune taxe vamale ...
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Oficial BNR, despre cursul real de schimb: De multe ori, populația percepe cursul de schimb valutar diferit de economiști
Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), spune că populația percepe cursul de schimb ...
Trump anunță că va impune taxe vamale de 30% pentru bunurile importate din Uniunea Europeană și Mexic începând de la 1 august. Este însă dispus la concesii
Trump anunță că va impune taxe vamale de 30% pentru bunurile importate din Uniunea Europeană și Mexic începând de ...
Produsele importate din Uniunea Europeană şi Mexic vor avea taxe vamale de 30% de la 1 august, a anunţat preşedintele ...