Centrala nucleară de la Paks, Ungaria – Ruşii de la Rosatom confirmă rezilierea contractului cu Siemens
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/09/centrala-nucleara-paks-ungaria-2534657543-606x420.jpg)
„Siemens nu este furnizor pentru proiectul centralei nucleare Paks II. Contractul cu compania germană a fost reziliat la sfârşitul anului trecut din cauza incapacităţii acesteia de a-şi îndeplini obligaţiile contractuale”, a transmis biroul de presă de la Rosatom, scrie Agerpres.
Compania controlată de statul rus a explicat că participarea potenţială a Siemens era limitată la elemente individuale ale sistemului automat de control al proceselor . „Aceasta reprezentau mai puţin de 4% din totalul echipamentelor necesare pentru proiect, ceea ce nu este critic. Aceste echipamente pot fi înlocuite atât cu echivalente ruseşti, cât şi europene, iar Rosatom are deja în vedere o serie de soluţii alternative”, a adăugat Rosatom.
Rosatom a precizat că lucrează numai cu parteneri de încredere, iar acest lucru asigură îndeplinirea tuturor obligaţiilor faţă de client. „CNE Paks II, care a primit oficial statutul de centrală în construcţie, este implementată conform calendarului aprobat”, a asigurat Rosatom.
La începutul acestei luni, Rosatom a început lucrările la extinderea singurei centrale nucleare din Ungaria. Finanţat în principal printr-un împrumut de la băncile ruseşti, proiectul va dota centrala Paks, situată la aproximativ 100 de kilometri de Budapesta, cu două reactoare nucleare noi de 1.200 MW. Acest proiect ar trebui să permită centralei să-şi crească producţia de cel puţin două ori şi să permită Ungariei să-şi reducă dependenţa de importurile de gaze.
Centrala de la Paks are în prezent patru reactoare de concepţie sovietică, ce vor fi închise treptat în jurul anului 2032, în urma punerii în funcţiune planificate a noilor unităţi 5 şi 6 în 2030.
Numit Paks II şi semnat în 2014, proiectul de extindere era iniţial planificat pentru punere în funcţiune în 2023, dar autorizaţia de începere a construcţiei nu a fost emisă decât în 2022.