Centrala pe gaze de la Mintia este 75% finalizată în prima sa etapă, spune Burduja. Noua centrală va folosi gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

Ministrul Energiei spune că noua centrală pe gaze de la Mintia, care cu cei peste 1.700 MW va fi cea mai mare din Europa, este finalizată în procent de 75% cu primul ciclu combinat. Primii 600 MW vor fi gata până la sfârșitul anului.
Mihai Nicuţ - J, 12 iun. 2025, 14:28
Centrala pe gaze de la Mintia este 75% finalizată în prima sa etapă, spune Burduja. Noua centrală va folosi gaze din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră

“La Mintia se ridică cel mai mare proiect energetic din ultimii 35 de ani din România: cea mai mare și mai modernă centrală pe gaz din Europa, cu o putere instalată de 1.734 MW, tehnologie Siemens de ultimă generație, investiție de peste 1,4 miliarde EUR. Am fost aici acum un an și jumătate, când șantierul era aproape la zero. Astăzi, proiectul este deja la 75% cu primul ciclu, iar la jumătatea anului viitor întreaga centrală cu ciclu combinat va fi gata.

Am revenit astăzi în șantier pentru a vedea cu ochii mei minunea. Ritmul lucrărilor este excelent, cu aproape 500 de muncitori la lucru și peste 200 de firme românești implicate în întreg proiectul. Au fost deja multiple premiere: transporturi agabaritice, demontarea și reasamblarea turbinelor Siemens pe poziție finală, timpul record de finalizare a multor componente esențiale. Toate acestea s-au realizat în echipă: investitorul MASS Mintia, antreprenorul general AVAX, furnizorul de tehnologie Siemens, autorități locale și centrale”, a spus Burduja pe pagina sa de socializare.

El a mai spus că primii 600 MW vor fi finalizați în acest an, iar restul vara viitoare.

“Ce urmează? În decembrie, conform graficului actual, prima turbină de aproape 600MW va fi gata, în ianuarie-februarie încă o turbină identică și, în iulie 2026, aici vom avea toți cei 1734MW în producție. În paralel, Transgaz lucrează – ca de obicei – foarte serios pentru a aduce aici magistrala de gaz până în octombrie.  Suntem în grafic să avem în 2025 cel mai bun an pentru sectorul energetic românesc de după 1989, cu cele mai multe grupuri noi finalizate și conectate la sistemul energetic național. La 31 mai, deja aveam 594MW noi puși în funcțiune anul acesta. Vrem să depășim 2000-2500MW până la sfârșitul anului”, a mai spus Burduja.

În premieră, ministrul a spus că noua centrală va funcționa cu gaze din perimetrul Neptun Deep, în condițiile în care gazele noi din Marea Neagră vor ajunge pe țărm începând cu 2027. Burduja a făcut acest anunț în condițiile în care niciuna dintre companiile implicate în proiectul Neptun Deep, nici Petrom nici Romgaz, nu a anunțat că ar fi încheiat vreun contract de vânzare de gaze cu operatorul viitoarei centrale Mintia.

“La Mintia vorbim de mulți, de foarte mulți megawați. Mai mult, la Mintia vom folosi inclusiv gazul românesc din Neptun Deep pentru a produce energia de care avem nevoie”, a spus Burduja.

Vechea termocentrală pe cărbune Mintia, oprită între timp, a fost cumpărată, în august 2022, cu 91,23 milioane de euro, fără TVA, de Mass Global Energy Rom, parte a grupului Mass Group Holding, în cadrul unei licitaţii publice. Centrala electrică intrase în procedură de insolvenţă la data de 14 noiembrie 2019 şi în conservare în vara anului 2021, în lipsa investiţiilor necesare pentru a putea respecta reglementările de mediu ale Uniunii Europene.

Investitorul și-a asumat punerea în funcțiune a unei centrale noi pe gaze, cu o capacitate de până la 1.700 MW, care ar urma să devină cea mai mare centrală nouă pe gaze din Europa.

Prin această investiție, estimată la 1,4 miliarde de euro, se va produce anual aproximativ 12.159 GWh de energie electrică pe an, având o durată de viață proiectată de 30 de ani. Centrala ar urma să fie finalizată la sfârșitul anului viitor.

Mass Energy Global Rom este controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...