Centralele eoliene pot schimba local condiţiile meteo, fără a influenţa clima europeană – studiu

Marile zone cu centrale eoliene pot modifica temperatura şi precipitaţiile locale, dar au un impact nesemnificativ asupra climei globale la scara continentului european, arată un studiu publicat marţi de cercetători francezi în revista 'Nature Communications' şi preluat de AFP.
Economica.net - mie, 12 feb. 2014, 09:16
Centralele eoliene pot schimba local condiţiile meteo, fără a influenţa clima europeană - studiu

‘În apropierea unor asemenea ferme s-a observat o creştere semnificativă a temperaturii, mai ales în timpul nopţii. S-a dovedit că, în timpul nopţii, eolienele răscolesc atmosfera mai mult decât în timpul zilei, lucru ce limitează răcirea aproape de sol’, arată CNRS (Centrul naţional francez de cercetări ştiinţifice), într-un comunicat de presă.

O echipă de cercetători condusă de Robert Vautard, specialist în simulări climatice la Laboratorul de ştiinţe ale climei şi mediului (LSCE), a comparat simulări climatice până în anul 2020, realizate cu şi fără efectul instalaţiilor eoliene, pe baza ‘unui scenariu realist care prevede dublarea producţiei energetice eoliene până în 2020, conform angajamentelor luate de ţări europene’, precizează CNRS.

Principala concluzie a fost că ‘diferenţele induse de centralele eoliene sunt foarte slabe faţă de variabilitatea normală a climei’. În unele regiuni, mai ales iarna, diferenţele de temperatură pot atinge 0,3 grade C, dar se poate înregistra şi ‘o scădere cu câteva procente a precipitaţiilor sezoniere, de cel mult 3%-5%’, arată autorii. Aceste diferenţe sunt însă ‘mult mai mici’ decât diferenţele de temperatură sau precipitaţii de la o iarnă la alta, iar efectul lor este infinit mai scăzut decât cel al gazelor cu efect de seră, aflate la originea încălzirii climatice.

Energiile regenerabile vor reprezenta 20% din resursele energetice europene în 2020, potrivit ţintelor asumate de statele europene. În Uniunea Europeană există în prezent centrale eoliene de 115 GW, care acoperă 8% din cererea de electricitate, potrivit Asociaţiei europene pentru energie eoliană (EWEA). Conform acestor date, în Germania (lider european în domeniu) şi Spania se găsesc aproape 50% din centralele eoliene europene, încheie AFP

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...