Centralele pe gaze Mintia și Midia, una neterminată și alta în teste, sunt luate în calcul în funcționarea sistemului energetic în această iarnă
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/10/dispeceratul-energetic-national-679x420.jpg)
În programul de iarnă, Dispeceratul Energetic Național (DEN) de la Transelectica a specificat că “pentru a se asigura un nivel de certitudine suficient de ridicat în acoperirea curbei de sarcină a SEN, chiar și la apariția unor situații limită conform scenariilor evaluate de DEN, operatorul de transport și de sistem consideră necesară îndeplinirea unor măsuri și acțiuni de pregătire și monitorizare a funcționării SEN”.
Este trecută acolo o listă cu 10 măsuri, iar două dintre ele vorbesc despre “punerea în funcțiune a primei turbine pe gaz din centrala electrică de la Mintia – Mass Global de aproximativ 600 MW și asigurarea furnizării de gaze naturale” și despre “pornirea grupurilor din centrala CET Midia Năvodari aproximativ 70 MW”.
Prima, care va fi cea mai mare centrală pe gaze din Europa, cu 1.700 MW, este încă în construcție, iar a doua este în teste, deci cât de fezabilă este intrarea lor în operare în acest sezon rece? Mai jos, ultimele informații despre fiecare.
“SNTGN Transgaz SA a confirmat că lucrările pentru conducta de alimentare cu gaz sunt în grafic şi vor fi finalizate până la mijlocul lunii octombrie 2025. De asemenea, conducerea Transelectrica SA a prezentat detaliile pentru conectarea centralei la Sistemul Energetic Naţional, astfel încât, la finalizarea lucrărilor, centrala să poată fi pusă în funcţiune fără întârzieri. Compania Transelectrica şi-a luat angajamentul ferm ca până la finele lunii noiembrie să realizeze racordarea provizorie a noii capacităţi de producţie”, a transmis preşedintele CJ Hunedoara.
Potrivit acestuia, investitorul a precizat că în luna ianuarie 2026 va intra în teste prima turbină, iar în lunile februarie-martie va fi supusă testelor cea de-a doua turbină montată la centrală.
Potrivit calendarului din iulie, până la finalul lunii august, urmau să fie efectuate testele complete de performanță, să se obțină certificările și autorizațiile din partea autorităților de profil, iar la final de august urma să fie marcată recepția lucrărilor.
Din ce știm până acum, centrala nu a fost preluată de Rompetrol de la constructorul EPC, și încă nu s-a intrat în operare comercială, dar centrala funcționează, chiar dacă încă în teste.
Citește și: