FOTO Cel mai mare centru de training maritim și offshore din Europa a fost deschis astăzi la Constanța

Ministrul Transporturilor Ciprian Șerban anunță joi că a fost la deschiderea celui mai mare centru de training maritim și offshore din Europa. Acesta se află la Constanța și este realizat de Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV).
Ion Dobreanu - J, 26 feb. 2026, 14:36
FOTO Cel mai mare centru de training maritim și offshore din Europa a fost deschis astăzi la Constanța

centru

Noul campus – Corp Învățământ, Cazare și Bazin de Antrenamente – este un complex modern, cu o suprafață totală de 5.381 mp, ce include două clădiri, 7 săli de curs și simulatoare, spații administrative, 36 de camere duble și 8 apartamente pentru cursanți, detaliază Șerban.

Potrivit lui, campusul are acces direct la Baza Nautică CERONAV și este dotat cu soluții de energie regenerabilă.

centru

Punctul central al investiției este bazinul de antrenamente (498 mp, adâncime 5,4 m), echipat cu simulator HUET și tehnologie modernă pentru cursuri esențiale de siguranță maritimă și offshore (HUET, Sea Survival, GWO Sea Survival, Working at Height), explică oficialul de la Transporturi.

Proiectul a fost realizat în 45 de luni, cu o valoare de 64 de milioane de lei (fără TVA), finanțată integral din veniturile proprii ale CERONAV.

CERONAV este singurul centru din Europa acreditat pentru standardul High Voltage – turbine eoliene și deține un portofoliu de 290 de cursuri acreditate conform standardelor STCW, OPITO, DP – Nautical Institute, GWO și pentru navigația pe ape interioare, mai spune Cirpian Constantin Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...