Centrul Medical Unirea are afaceri de 1,5 miliarde de lei după ce a absorbit opt firme din grup în 2024. Două mari consolidări intragrup au pregătit vânzarea reţelei Regina Maria către grupul Mehilainen

02 06. 2025
regina maria pallady

Nu e relevantă compararea cifrei de afaceri a societăţii din 2024 cu cea din 2023, pentru că rezultatele din 2024 le includ şi pe cele ale celor opt firme pe care CMU le-a absorbit.

E al şaptelea an consecutiv în care CMU merge în pierdere.

Centrul Medical Unirea a închis anul 2024 cu pierdere netă de peste 200 de milioane de lei, în creştere nesemnificativă faţă de cea înregistrată în anul 2023 (cu 3%), potrivit bilanţurilor comparate de Economica.net.
Cea mai mare firmă dintre cele prin care operează reţeaua privată de sănătate Regina Maria a lucrat cu un număr mediu de 3.771 de angajaţi pe parcursul anului 2024, cu 679 de oameni în plus pe statele de plată faţă de nivelul indicatorului din anul 2023, cei mai mulţi dintre ei provenind de la firmele pe care le-a absorbit în 2023, arată analiza Economica.net.

Centrul Medical Unirea a intrat în anul 2024 în formă consolidată cu opt firme din grup pe care le-a absorbit.

La 31 decembrie 2023, ora 23:59 a produs efecte juridice şi contabile fuziunea prin absorbţie dintre Centrul Medical Unirea, în calitatea de societate absorbantă, şi opt firme din grup: Biostandard 2007, Biostandard, Centrul Medical Bucovina, Clinica Someşan, Diamed Serv, Endodigest, Medvil PST, Policlinica CMB.
Ca urmare a fuziunii, Centrul Medical Unirea preluat toate activele şi pasivele societăţilor absorbite. Acestea din urmă au fost dizolvate fără lichidare şi radiate din Registrul Comerţului.

Această fuziune este în linie cu politica de dezvoltare a grupului Regina Maria, care se axează în principal pe creştere anorganică adică prin achiziţii. Astfel că, este firesc ca societăţile achiziţionate să fie restructurate şi consolidate pentru a fi gestionate mult mai bine şi să se realizeze o maximizare a rezultatului agregat, se arată în proiectul de fuziune obţinut de Economica.net.

Centrul Medical Unirea a început anul 2023 cu 10 societăţi din grup pe care le-a absorbit.

La 31 decembrie 2022, ora 23:59 a produs efecte juridice şi contabile fuziunea prin absorbţie dintre Centrul Medical Unirea (CMU), în calitate de societate absorbantă, şi nouă societăţi din reţeaua privată Regina Maria, la care compania a fost unic asociat – IDS Histria, Phoenix Imagistic Center, Centrul de Radioimagistica Dr. Birsasteanu, Gastromond, Santomar Oncodiagnostic, Genetic Center, Genome & Genetics, Premiere Care, Prompt Urg – precum şi cu RM Healthcare Investments care a deţinut compania CMU, conform proiectului de fuziune, despre care Economica.net a scris pe larg în 2022.
Această fuziune este în linie cu politica de dezvoltare a grupului, care se axează în principal pe creștere anorganică (prin achiziții). Astfel, este firesc ca activitatea societăților achiziționate să fie consolidată la nivelul Centrului Medical Unirea, unde, printr-o bună gestionare a resurselor și a domeniilor complementare de activitate, să se realizeze maximizarea rezultatului agregat, reiese din proiectul de fuziune, obţinut de Economica.net.
Începând cu 31 decembrie 2022, ora 23:59 cele 10 societăți absorbite (IDS Histria, Phoenix Imagistic Center, Centrul de Radioimagistica Dr. Birsasteanu, Gastromond, Santomar Oncodiagnostic, Genetic Center, Genome & Genetics, Premiere Care, Prompt Urg, RM Healthcare Investments) şi-au încetat existența și au fost radiate din Registrul Comerțului, activitatea desfășurată de acestea fiind preluată de către Centrul Medical Unirea.
Aceasta a fost cea mai mare fuziune intragrup din medicina privată în 2022, arată o analiză Economica.net.

Grupul Mehiläinen, cel mai mare furnizor de servicii medicale private din Finlanda, a cumpărat integral reţeaua Regina Maria de la fondul de investiţii Mid Europa, au anunţat oficialii Regina Maria la 1 aprilie 2025.

Tranzacția este supusă aprobării anti-trust și se așteaptă să fie concretizată până la finalul acestui an.
Nu vor exista schimbări în managementul actual al companiei, Fady Chreih rămâne CEO-ul rețelei de sănătate Regina Maria.
În următorii cinci ani, patronii reţelei Regina Maria vor să dubleze business-ul pe piața locală şi să depășească 1 miliard de euro cifră de afaceri a reţelei doar în România.