Centura Călimănești: A fost semnat contractul pentru consolidarea DN 7CC. Cât vor dura lucrările
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/10/consolidare-dn1-747x420.jpg)
În zilele următoare urmează emiterea ordinului de începere pentru elaborarea Proiectului Tehnic de Execuție, adaugă cei de la DRDP Craiova.
Potrivit lor, soluția tehnică recomandată în urma expertizei presupune realizarea unei structuri de protecție a drumului, de tip polată, susținută de piloți forați și elemente din beton armat.
Piloții forați vor avea o lungime de minimum 15 metri și un diametru de cel puțin 800 mm. Structura va include grinzi din beton armat, o placă de suprabetonare și un strat de pământ afânat, cu grosimea de un metru, pentru atenuarea șocurilor.
De asemenea, sunt prevăzute plase și sisteme de retenție pentru limitarea deplasării materialului de pe versant către zona din aval, în apropierea liniei de cale ferată.
„Având în vedere complexitatea și specificul lucrărilor, circulația rutieră pe DN 7CC va fi afectată de mai multe tipuri de restricții, necesare pentru desfășurarea intervențiilor în condiții de siguranță. Acestea vor fi comunicate public în funcție de etapele de execuție și de organizarea șantierului”, subliniază cei de la DRDP Craiova.
Durata contractului este de 24 de luni, dintre care 3 luni sunt alocate elaborării documentațiilor tehnice, iar 21 de luni execuției lucrărilor.
🦺Contractul este derulat de asocierea S.C. MARISTAR COM S.R.L. – lider de asociere – și S.C. 62D ENGINEERING & DESIGN SOLUTION S.R.L. – asociat.
📷Foto caracter ilustrativ „polată peste DN 57”