Centura Sighișoarei, scoasă la licitație pentru 320 milioane de lei

14 06. 2021
sighisoara_98289600

Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între 293 milioane de lei și 320,54 milioane de lei.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 18 august 2021, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Durata contractului va fi de 38 luni, din care 14 luni proiectare și 24 luni perioada de execuție.Perioada de execuție poate varia până la 20 luni în funcție de perioada acordată de antreprenor în cadrul factorilor de evaluare. Perioada de garanție va fi de minimum 36 luni și poate varia până la 60 luni în funcție de perioada suplimentară acordata de antreprenori în cadrul factorilor de evaluare.

Finanțarea urmează să fie asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare – POIM.

Centura Sighișoarei va avea o lungime de 13 kilometri, pe traseu urmând să se construiască un pasaj (pentru traversarea căii ferate București-Brașov-Sighișoara-Mediaș-Cluj și a drumului național DN13), un pod (peste râul Târnava Mare și pârâul Satului) și un viaduct. De asemenea, pe porțiunea variantei de ocolire sunt prevăzute două parcări (câte una pe sens), cu 20 de locuri de parcare pentru autovehicule grele și 20 pentru autoturisme, potrivit unor informații apărute în presa din Mureș.