CEO Levi Strauss: Pandemia a făcut să se încheie moda blugilor strâmți

Au apărut veşti bune pentru americanii care s-au îngrăşat în timpul pandemiei de COVID-19: blugii strâmţi nu mai sunt la modă, relatează DPA. citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 13 apr. 2021, 18:52
CEO Levi Strauss: Pandemia a făcut să se încheie moda blugilor strâmți

Chip Bergh, CEO-ul companiei Levi Strauss, a declarat că persoanele care cumpără jeanşi în această perioadă au renunţat la acel stil de pantalon strâmt pe picior, inspirat de curentul „hipster”, care a dominat moda în ultimul deceniu.

„Ciclurile (de modă, n.r.) vin şi pleacă. Cred că pandemia a jucat cu siguranţă un rol pentru a-i face pe cumpărători să caute un model de pantalon din denim care să fie mai confortabil, mai relaxant”, a declarat Chip Bergh pentru CNBC.

Potrivit declaraţiilor sale, vânzările producătorului de jeans Levi Strauss Co au fost stimulate anul trecut de un nou model, care este mai larg în partea de jos a piciorului, şi de un al doilea model, care este mai lejer de purtat întrucât are o talie mai înaltă.

„Ultimul ciclu din moda blugilor a fost stimulat de modelele strâmte pe picior. Acel ciclu a durat aproximativ 10 ani”, a precizat Chip Bergh pentru CNBC.

El mai spune că deşi modelul strâmt nu va dispărea dintr-o dată, există în prezent „o cerere foarte puternică” de jeans cu un design mai relaxat şi mai lejer pentru toate categoriile de clienţi, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Potrivit CNBC, vânzările companiei Levi Strauss au scăzut în primul trimestru al anului 2021, însă CEO-ul companiei consideră că impactul generat de actuala pandemie determină o scădere generală a vânzărilor din sectorul cu amănuntul. Cu toate acestea, valoarea acţiunilor Levi Strauss a crescut cu 25% la nivelul întregului an 2020, iar celebrul producător de jeans se aşteaptă ca vânzările sale să revină în ultimul trimestru din 2021 la nivelul celor din 2019.

Te-ar mai putea interesa și
H&M reuşeşte o creştere uşoară a profitului chiar dacă vânzările au fost slabe
H&M reuşeşte o creştere uşoară a profitului chiar dacă vânzările au fost slabe
Grupul suedez Hennes & Mauritz AB (H&M) a raportat o uşoară creştere a profitului net în trimestrul doi (martie-mai 2026), chiar dacă vânzările rămân slabe, transmit DPA şi Reuters....
FOTO Navă de 138 metri, care transportă componente pentru parcul eolian Frumușița, a acostat la Galați
FOTO Navă de 138 metri, care transportă componente pentru parcul eolian Frumușița, a acostat la Galați
Portul Bazinul Nou Galați își consolidează rolul în derularea proiectelor strategice de infrastructură și energie ...
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: UMB a ajuns la un stadiu de 75% pe lotul 3
VIDEO Autostrada A7 Focșani – Bacău: UMB a ajuns la un stadiu de 75% pe lotul 3
Mobilizare a constructorului pe Lotul 3 al autostrăzii A7, Focșani - Bacău, între localitățile Răcăciuni și Bacău, ...
România, cele mai mici preţuri din UE pentru bunuri de consum şi servicii după Bulgaria, în 2025 (INS)
România, cele mai mici preţuri din UE pentru bunuri de consum şi servicii după Bulgaria, în 2025 (INS)
Cel mai scăzut nivel al preţurilor, în anul 2025, pentru bunurile de consum şi serviciile din componenţa consumului ...