Ceramica de Horezu a ajuns la Bursa din Bucureşti

Mai mult de 60% din obligaţiunile emise de oraşul Horezu, celebru prin ceramica sa, au fost cumpărate de investitorii mici, familiarizaţi cu bursa, potrivit intermediarului ofertei publice, Confident Invest. „Obligaţiunile vor fi listate la Bursa de Valori Bucureşti într-o săptămână, cel mult două“, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Nicolae Gherguş, directorul general al Confident Invest.
Adrian N. Ionescu - lun, 04 mart. 2013, 14:39
Ceramica de Horezu  a ajuns la Bursa din Bucureşti

Principalul cumpărător a fost SIF Moldova, potrivit oficialilor acesteia.

Cei 900.000 de lei împrumutaţi prin ofertă publică la sfârşitul anului trecut vor fi folosiţi pentru „promovarea produselor şi a evenimentelor turistice specifice din zona depresionară Horezu“.

Printre obiectivele de dezvoltare turistică a Zonei Horezu (Jud. Vâlcea) se numără şi proiectul „I-DEALIS de incluziune şi dezvoltare economică în zonele alpine (montane şi sub-montane)“, inclusiv prin înfiinţarea şi dezvoltarea unor întreprinderi sociale.

Cu puţin înaintea începerii ofertei publice, UNESCO a inclus ceramica românească de Horezu în lista Patrimoniului cultural mondial „imaterial“.

Obligaţiunile sunt emise pe o perioadă de 3 ani, şi bonifică o dobândă superiaoră cu 2 procente mediei ratelor de dobândă pe 12 luni de pe piaţa interbancară (ROBID, ROBOR).

Preţul de vânzare al unei oblgaţiuni a fost de 10 lei, facilitându-se astfel accesul micilor investitori la piaţa acestor titluri.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...