Cercel, BRD: Anularea emisiunii de titluri ar putea avea legătură cu insolvenţa Hidroelectrica

Eşecul licitaţiei de titluri de stat de la începutul acestei săptămâni poate fi şi rezultatul anunţului privind cererea de insolvenţă de la Hidroelectrica, care a determinat unele bănci să nu participe sau să ceară dobânzi înalte, a declarat directorul general adjunct BRD, Claudiu Cercel.
Economica.net - mie, 20 iun. 2012, 13:56
Cercel, BRD: Anularea emisiunii de titluri ar putea avea legătură cu insolvenţa Hidroelectrica

„Poate că şi acest anunţ de luni cu Hidroelectrica să fi avut o anumită importanţă în decizia unor bănci de a nu participa la licitaţie sau să-şi calibreze un randament mai mare”, a spus Cercel.

Ministerul Finanţelor Publice a respins luni ofertele băncilor pentru certificatele cu scadenţa la un an, considerând că randamentul cerut de acestea este prea mare, fiind pentru prima dată din luna octombrie când administratorii datoriei publice nu atrag nimic la o licitaţie.

Cercel a arătat că percepţiile sunt negative, cel puţin în zona investitorilor străini, sau jucătorilor de piaţă, care n-au putut sta să vadă toate tehnicalităţile.

„Ceea ce se reproşează cei din exterior este nu atât intrarea în insolvenţă, (…) ci că se poate interpreta ca un atac la instituţia contractului. Cei din occident se uită la instituţia contractului şi există temerile că şi alte companii ar putea fi încurajate să facă la fel, dacă nu chiar şi entităţi private”, a adăugat directorul BRD – Societe Generale.

Întrebat de către moderator în ce măsură poate continua procesul de listare, unde BRD este liderul consorţiului de intermendiere selectat, Cercel a răspuns că aproape sigur va trebui să se încheie insolvenţa pentru a mai putea vorbi de introducerea pe bursă a pachetului de 10% din titlurile deţinute de stat la Hidroelectrica.

Anterior, preşedintele Bancpost, Mihai Bogza, a declarat că intrarea în insolvenţă a Hidroelectrica este mai îngrijorătoare pentru România decât rezultatul alegerilor din Grecia, din cauza riscului reputaţional al statului, argumentând că nu se răspune „la un şmen cu un şmen”.

La rândul său, Henk Paardekooper, preşedinte al RBS România a arătat că decizia a fost surpinzătoare, pentru că nu s-a mai întâlnit ceva similar în istoria recentă a României, chiar dacă alte state au ales soluţii de acest gen în ultima perioadă.

Paardekooper a completat că decizia Moody’s din această dimineaţă, de a coborî cu patru trepte ratingul Hidroelecrica, este relevantă pentru a înţelege efectele unei asemenea decizii.

Şeful RBS nu a dorit să comenteze relaţia comercială a băncii cu Hidroelectrica.

La râdul su, preşedintele Raiffeisen, Steven van Groningen, spune că îi e foarte greu să le explice investitorilor străini ce s-a întâmplat la Hidroelecrtica şi de ce această companie a fost introdusă în insolvenţă, mai ales că multe alte companii de stat se află într-o situaţie financiară mult mai gravă.

„Nu este foarte greu pentru mulţi investitori străini să numească 5 companii de stat care sunt în poziţie mult mai gravă decât Hidroelectrica. Îi băgăm şi pe ei în insolvenţă?”, a afirmat şeful Raiffeisen.

Tribunalul Bucureşti a admis miercuri cererea de intrare în insolvenţă a Hidroelectrica, solicitarea fiind depusă la finele săptămânii trecute.

Avocatul Gheorghe Piperea a declarat pentru MEDIAFAX că dacă Hidroelectrica va intra în insolvenţă, administratorul judiciar va putea anula contractele directe de vânzare a energiei în situaţia în care va exista suspiciunea de fraudă.

Te-ar mai putea interesa și
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Pieţele globale se pregătesc pentru volatilitate, pe fondul atacurilor SUA şi Israelului asupra Iranului; reacţiile analiştilor
Analiştii financiari avertizează că pieţele vor deschide săptămâna sub presiunea riscurilor geopolitice crescute, după loviturile lansate de Statele Unite şi Israel asupra Iranului.......
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
FOTO Românii de la Parapet termină de construit un nou parc fotovoltaic în Italia
Compania românească Parapet, contractor EPC în sectorul energiei regenerabile, este pe cale să finalizeze un nou parc ...
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de eleve se aflau în unitate când a fost lovită
Bilanțul victimelor unui atac americano-israelian asupra unei școli de fete din Iran a ajuns la 57. Aproximativ 170 de ...
Cel puţin 57 de eleve au fost ucise într-un atac aerian în sudul Iranului, după ce Israelul şi Statele Unite au început ...
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU sâmbătă seara, după atacurile asupra Iranului
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni sâmbătă la ora 21:00 GMT (16:00 la New York) pentru a discuta ...