Românii încep să se preocupe de păstrarea datelor digitale: cererea pentru unități de stocare, în creștere cu 31%

În pofida scăderii valorii vânzărilor pe piața globală a produselor Electro-IT, în primul trimestru al anului comparativ cu aceeași perioadă din 2022, popularitatea unităților de stocare rapide și de mare capacitate este în creștere. Această tendință nu ocolește România, unde se poate observa o creștere semnificativă a vânzărilor unităților de stocare atât externe, cât și interne și în mod special a celor cu o capacitate peste 1 TB, arată o analiză a GfK.
Lidia Neagu - mar, 05 sept. 2023, 22:03
Românii încep să se preocupe de păstrarea datelor digitale: cererea pentru unități de stocare, în creștere cu 31%

În primul trimestru al anului 2023, România a înregistrat o creștere cu 31% a vânzărilor unităților de stocare, în comparație cu aceeași perioadă din 2022, valoarea vânzărilor crescând cu 18%. În această perioadă, românii au preferat unitățile de mare capacitate, un remarcabil procent de 62% din totalul unităților vândute având o capacitate mai mare de 1 TB.

Stocarea datelor devine o prioritate

În plus, valoarea unităților de stocare externe vândute în această perioadă a fost cu circa 3 puncte procentuale mai mare decât în același trimestru din 2022.

Produsele Samsung Memory sunt lideri de piață din punctul de vedere al valorii vânzărilor, înregistrând 42% din piața unităților SSD (incluzând 45,5% pentru unitățile SSD NMVe interne și un impresionant 66,2% pentru unitățile SSD NMVe externe). Competitorii săi sunt Kingstone, Sandisk, AData, Silicon Power, Western Digital.

”Unitățile de memorie sunt viitorul, credem cu tărie acest lucru. Oamenii încep să aprecieze importanța unităților moderne, care stochează datele rapid și sigur. Promovăm, de asemenea, o abordare ecologică și rentabilă, recomandând soluția înlocuirii unității de stocare în locul achiziției unui computer nou. O simplă îmbunătățire precum înlocuirea unității de stocare poate adesea să crească în mod semnificativ performanța dispozitivului. Suntem încântați să vedem România îmbrățișând această tendință globală și alegând soluțiile de calitate”, a afirmat Maciej Kamiński, director al diviziei Samsung Business Memory în Polonia și CEE, responsabil pentru piața românească.

După patru creșteri consecutive, climatul european de consum a stagnat în mai 2023, iar piața este încă afectată de evenimentele din ultimii ani. Cu toate acestea, există segmente care reușesc să aducă venituri suplimentare.

De exemplu, cu excepția tabletelor, România a performat mai bine în categoriile IT în primul trimestru față de Europa Centrală și de Est, cu o scădere de cu 5% a valorii vânzărilor în euro, față de, respectiv 6%, potrivit studiului.

Vânzările de memorii SSD pe piața românească au înregistrat un avans de 31% ca volum și de 18% ca valoare în euro a vânzărilor. SSD-urile externe au crescut în valoare cu 3,6 pp.

Studiul a fost prezentat cu ocazia summit-ului Samsung Memory, care a avut loc la București la finele lunii iunie.

Sursa foto:  Jakub Zerdzicki/Pexels

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Zelenski cere un armistiţiu energetic cu Rusia, după criticile lui Trump
Ucraina ar fi pregătită să înceteze atacurile asupra rafinăriilor ruseşti dacă Moscova la rândui ei opreşte atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene, a afirmat duminică......
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Nuclearelectrica: Ambele unităţi ale Centralei de la Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură
Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menţinute în stare oprită sigură, situaţie care ...
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex
Ucraina a atacat în noaptea de sâmbătă spre duminică un al treilea centru de date al companiei informatice ruse Yandex, ...
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un ...