Cererea globală de electricitate va accelera, regenerabilele devin cea mai mare sursă de energie electrică – IEA

Regenerabilele sunt în grafic pentru a deveni în 2026 cea mai mare sursă globală de producere a energiei electrice, depăşind cărbunele, după ce au ajuns aproape de paritate în 2025, în timp ce pe plan mondial cererea de electricitate ar urma să accelereze anul viitor, se arată într-un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA), transmite Xinhua.
AGERPRES - vin, 24 iul. 2026, 16:27
Cererea globală de electricitate va accelera, regenerabilele devin cea mai mare sursă de energie electrică - IEA

Anul acesta, cererea globală de energie electrică ar urma să crească cu 3,6%, şi cu încă 3,8% în 2027, după un avans de 3% în 2025. Consumul de electricitate pe plan mondial este proiectat să ajungă la 30.700 terawaţi-oră (TWh) în 2027, de la 28.600 TWh în 2025, a informat instituţia cu sediul la Paris.

Aceasta consideră că actuala criză din Orientul Mijlociu a majorat temporar costurile de producere a energiei electrice, în timp ce în unele regiuni au fost introduse măsuri de conservarea energiei în situaţii de urgenţă. Cu toate acestea, pe plan mondial cererea de electricitate ar urma să continue să crească într-un ritm mai rapid în următorii doi ani, scrie Agerpres.

După ce a ajuns aproape de paritate cu cărbunele în 2025, producerea energiei electrice din surse regenerabile ar urma să crească cu peste 8% în 2026, depăşind cărbunele ca cea mai mare sursă globală de producere a electricităţii. Ponderea sa în generarea globală a energiei electrice ar urma să crească de la 33% în 2025 la 37% până în 2027, se arată în raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie.

Energia solară este aşteptată să rămână cel mai mare contributor la creşterea aprovizionării globale cu energie electrică, producţia sa urmând să crească cu aproximativ 600 TWh în 2026, aproape de expansiunea record din 2025, a indicat IEA.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...