Cererea internă a fost principalul motor de creştere al economiei Germaniei în primul trimestru

Economica.net
22 05. 2015
reichstag_10051600

Dar importurile au depăşit exporturile, afectând expansiunea celei mai mari economii europene. În perioada ianuarie-martie 2015, cheltuielile de capital şi consumul privat au urcat cu 1,5% şi, respectiv, 0,6%, în timp ce ritmul de creştere al importurilor, de 1,5%, a depăşit avansul exporturilor, de 0,8%. Investiţiile în construcţii şi cheltuielile guvernamentale au înregistrat o expansiune de 1,7% şi, respectiv, 0,7%.

‘Economia Germaniei va continua probabil să crească într-un ritm rezonabil în 2015. Fundamentele economice arată bine, chiar dacă recentele date sugerează o încetinire’, a apreciat economistul Johannes Gareis, de la Natixis, în Frankfurt.

Comisia Europeană estimează că PIB-ul Germaniei va înregistra o creştere de 1,9 % în 2015 şi de 2% în 2016, comparativ cu o expansiune a zonei euro de 1,5% în acest an, şi de 1,9% anul viitor.

În ritm anual, PIB-ul Germaniei a înregistrat o expansiune de 1% în perioada ianuarie-martie 2015, sub estimarea precedentă, de 1,1%.

Analiştii susţin că poziţia fiscală solidă a Germaniei, situaţia foarte bună a pieţei de muncă, inflaţia scăzută, declinul semnificativ al preţului la ţiţei, deprecierea euro şi noile măsuri de politică monetară adoptate de Banca Centrală Europeană oferă măsuri suplimentare de optimism privind perspectivele celei mai mari economii europene în acest an.