Cereri de finanțare de 240% din alocarea disponibilă. Fermierii „se bat” pentru 151 de milioane de euro pentru a face investiții în legume și cartofi

Fondurile alocate intervenției DR-16 Investiții în sectorul legume și/ sau cartofi au fost epuizate înainte de termenul limită de închidere a sesiunii pentru toate cele trei componente ca urmare a solicitărilor de finanțare depuse la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Alina Stanciu - mar, 03 feb. 2026, 09:55
Cereri de finanțare de 240% din alocarea disponibilă. Fermierii

În intervalul 19 ianuarie – 02 februarie 2026, prin intervenția DR-16 s-au depus online pe site-ul AFIR 251 de proiecte în valoare totală de 358,5 milioane de euro, potrivit unui comunicat AFIR. Aceasta în condițiile în care alocarea financiară totală pentru finanțarea proiectelor depuse cadrul acestei sesiuni a intervenției DR-16 este de peste 151 de milioane de euro.

„Am primit la AFIR cereri de finanțare în procent de 240% din alocarea disponibilă pentru finanțarea investițiilor din sectorul legume și cartofi, iar acest fapt reconfirmă interesul major pentru acest tip de finanțare, precum și nevoia de modernizare și de creștere a competitivității fermelor. În același timp, este și un argument concret privind necesitatea continuării și majorării finanțărilor acordate de Comisia Europeană pentru investiții în sectorul agroindustrial, ceea ce ne va permite să asigurăm o dezvoltare durabilă a industriei agroalimentare pe termen mediu și lung”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Sesiunea pentru intervenția DR-16 a fost deschisă în data de 19 ianuarie 2026 și pentru două dintre componentele intervenției, respectiv „Legume – ferme individuale” și „Cartof” s-a închis în data de 24 ianuarie 2026, în primele 5 zile de la deschiderea sesiunii, ca urmare a depășirii plafonului maxim de depunere stabilit.

Menționăm că pentru componenta „Legume – ferme individuale”, cu o alocare de 70,3 milioane de euro, au fost depuse 132 cereri de finanțare în valoare totală de 209,4 milioane de euro. Pentru componenta „Cartof”, cu o alocare de 51 milioane de euro, au fost depuse 94 cereri de finanțare, însumând 103,5 milioane de euro.

Totodată, pentru componenta „Forme asociative – legume” din cadrul intervenției DR-16 s-au depus 25 de cereri de finanțare în valoare de 45,4 milioane de euro, alocarea fiind de 30 de milioane de euro.

Finanțarea proiectelor prin intervenția DR-16 este asigurată prin Planul Strategic PAC 2023 – 2027 cu fonduri europene acordate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cu fonduri naționale acordate de la Bugetul de Stat.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica spune că operează SEN în condiții fără precedent de dificile, dar ia măsuri astfel încât să evite avarii majore
Transelectrica spune că operează SEN în condiții fără precedent de dificile, dar ia măsuri astfel încât să evite ...
C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. a transmis atăzi un comunicat în care susține că se află într-o situație fără precedent în ceea ce privește operarea Sistemului Energetic Național. Compania......
A fost finalizată tranzacția prin care BRD Asset Management preia SAI Patria Asset Management
A fost finalizată tranzacția prin care BRD Asset Management preia SAI Patria Asset Management
Patria Bank S.A. anunță că în data de 5 august 2026 a fost finalizată tranzacția de vânzare a participației de 99,9944% ...
România trebuie să folosească un motor de dezvoltare nou după PNRR, anunță ministrul Finanțelor. Și acesta a fost găsit de Guvern în parteneriatele public-private. Comitetul interministerial privind PPP a devenit operațional
România trebuie să folosească un motor de dezvoltare nou după PNRR, anunță ministrul Finanțelor. Și acesta a fost ...
Alexandru Nazare a anunțat astăzi că prim-ministrul interimar Ilie Bolojan a semnat recent decizia de operaționalizare ...
Transport ilegal de miei în plină alertă epidemiologică, când România negociază reluarea exporturilor. 41 de animale ce trebuiau ucise sunt de negăsit
Transport ilegal de miei în plină alertă epidemiologică, când România negociază reluarea exporturilor. 41 de animale ...
Poliție Județean (IPJ) Alba a descoperit, în urma unui filtru rutier, un transport ilegal de 92 de miei. Din cauza riscurilor ...