Cererile de rambursare pe POSDRU pot fi plătite şi după 31 decembrie 2015

Economica.net
18 12. 2015
materiale_consumabile_73466400

‘Din punctul de vedere al activităţilor tehnice care se desfăşoară în această perioadă, reprezentanţii MFE au comunicat deschis situaţia existentă, pentru a asigura transparenţa. Astfel, am informat că, din cauza numărului mare de cereri de plată, cereri de lichidare şi cereri de rambursare, Autoritatea de Management se va concentra cu prioritate în a procesarea cererilor de plată şi de lichidare. Acestea conţin facturi cu obligaţii de plată ale beneficiarilor către terţi, care nu pot fi achitate mai târziu de 31 decembrie 2015. După finalizarea plăţilor aferente cererilor de plată şi de lichidare, vor fi procesate şi plătite cererile de rambursare, care conţin facturi deja emise şi care, conform Regulamentelor europene, pot fi plătite şi după 31 decembrie 2015’, arată MFE, într-un comunicat, remis AGERPRES.

Potrivit instituţiei, din cauza numărului mare de cereri de plată, lichidare şi rambursare depuse într-un timp foarte scurt, şi a capacităţii administrative insuficiente a Autoritatea de Management (AM) şi Organismul Intermediar (OI), termenul de 20 de zile lucrătoare pentru plata cererilor de rambursare a fost depăşit.

‘În condiţiile date, reprezentanţii AM POSDRU fac eforturi să proceseze şi să plătească cu celeritate cele 5.591 de cereri aflate la nivelul AM şi OI, din care 3.901 de cereri de rambursare’, se arată în comunicat.

Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloş, ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu, şi directorului Autorităţii de Management, Vladimir Rovinescu transmisă, vineri, AGERPRES, ONG-urile şi patronatele susţin că neplata cererilor de rambursare până la 30 decembrie 2015 pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane conduce la consecinţe foarte grave, atât pentru beneficiari, cât şi pentru bugetul României.

‘Solicităm achitarea de urgenţă a cererilor de rambursare validate şi transmise la AM POSDRU, de către Organismele Intermediare Regionale (OIR), până la data de 28 decembrie 2015, precum şi organizarea unei întâlniri până la sfârşitul acestei săptămâni în cadrul căreia să se prezinte concret modalităţile de acţiune ale Ministerului Fondurilor Europene şi AM POSDRU pentru evitarea unor pierderi financiare de ordinul a sute de milioane de euro pentru bugetul de stat’, afirmă ONG-urile şi patronatele în scrisoarea deschisă.

Potrivit sursei citate, sute de beneficiari au depus cereri de rambursare începând cu luna august, cu certitudinea că până la finalul anului vor primi sumele respective pentru a acoperi cheltuielile restante din cadrul proiectelor, cheltuieli care au devenit restante ca urmare a nerespectării de către AM POSDRU a termenelor contractuale de procesare şi plată.

‘Dacă nu se încasează aceste cereri de rambursare până pe 30 decembrie, beneficiarii sunt în imposibilitatea de a avansa sumele respective pentru a finaliza din punct de vedere financiar proiectele. Tot ceea ce se va plăti după 1 ianuarie 2016 reprezintă cheltuieli care nu mai pot fi solicitate spre decontare nici de beneficiari către AM POSDRU, nici de România de la Comisia Europeană. Neplata cererilor de rambursare până la 30 decembrie 2015 conduce la consecinţe foarte grave, atât pentru beneficiari cât şi pentru bugetul României’, informează documentul citat.

ONG-urile şi patronatele precizează că, în situaţia în care nu se asigură surse pentru plata cererilor de rambursare restante, beneficiarii vor demara procese colective în instanţă începând cu luna ianuarie 2016, pentru recuperarea daunelor cauzate.

‘Temeiul legal pentru aceste acţiuni este reprezentat de articolul care vizează drepturile şi obligaţiile AM POSDRU/OI POSDRU delegat, respectiv: ‘AM POSDRU are obligaţia de a efectua rambursarea cheltuielilor în termen de maximum 20 (douăzeci) de zile lucrătoare de la data înregistrării cererii de rambursare, în condiţiile în care este însoţită de toate documentele solicitate prin prezentul contract’. Constatăm, astfel că, într-o perioadă în care creşterea absorbţiei fondurilor europene ar trebui să fie un obiectiv important al Ministerului Fondurilor Europene, deciziile luate conduc în fapt la scăderea absorbţiei fondurilor europene’, se spune în scrisoare.