CES a avizat 457 de proiecte de acte normative în primele șase luni din 2026
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/Consiliul-Economic-si-Social-560x420.jpg)
De asemenea, conform unui comunicat al CES, două proiecte au fost retrase de iniţiatori, iar 20 proiecte au fost returnate iniţiatorilor pentru completarea procedurii de avizare interministerială.
În Plenul CES au fost analizate, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2026, 391 de propuneri legislative iniţiate de senatori şi deputaţi (351 provenite de la Senat şi 40 de la Camera Deputaţilor), din care 152 avizate favorabil (127 de la Senat şi 25 de la Camera Deputaţilor), 67 au fost avizate favorabil cu propuneri de modificare şi/sau observaţii (62 de la Senat şi 5 de la Camera Deputaţilor), 166 avizate nefavorabil (156 de la Senat şi 10 de la Camera Deputaţilor), iar pentru 6 propuneri legislative (de la Senat) au fost exprimate puncte de vedere.
De asemenea, au fost analizate 15 proiecte de lege iniţiate de Guvern, dintre care şapte au fost avizate favorabil, trei avizate favorabil cu propuneri de modificare şi/sau observaţii, pentru trei proiecte de lege au fost exprimate puncte de vedere, iar două proiecte de lege au fost returnate iniţiatorilor, în vederea finalizării procedurii de avizare interministerială.
Plenul a mai analizat 37 de proiecte de ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, dintre care opt avizate favorabil, 12 avizate favorabil cu propuneri de modificare şi/sau observaţii, două avizate nefavorabil, pentru trei proiecte de ordonanţe de urgenţă au fost exprimate puncte de vedere, zece proiecte de ordonanţe de urgenţă au fost returnate iniţiatorilor, în vederea finalizării procedurii de avizare interministerială, două proiecte de ordonanţe de urgenţă au fost retrase de iniţiator.
Totodată, două proiecte de ordonanţe ale Guvernului au fost avizate favorabil şi au fost analizate 34 de proiecte de hotărâri ale Guvernului, dintre care 22 avizate favorabil, patru avizate favorabil cu propuneri de modificare şi/sau observaţii şi opt proiecte de hotărâri au fost returnate iniţiatorilor, în vederea finalizării procedurii de avizare interministerială.
„Consiliul Economic şi Social îşi reafirmă angajamentul de a asigura un proces de avizare bazat pe dialog social, transparenţă şi expertiză, contribuind, prin activitatea sa consultativă, la fundamentarea şi îmbunătăţirea cadrului normativ în domeniile de interes economic şi social”, se subliniază în comunicat.
Sursa foto: Ces.ro