CEZ Distribuţie va investi 26 mil. lei în înlocuirea transformatoarelor

Compania CEZ Distribuţie, din grupul ceh de utilităţi CEZ, va investi 5,7 milioane euro pentru modernizarea celei mai mari staţii de transformare din Craiova şi va aloca 26 milioane lei pentru înlocuitea a 1.000 de transformatoare din şapte judeţe din sudul şi sud-vestul ţării.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 12:09
CEZ Distribuţie va investi 26 mil. lei în înlocuirea transformatoarelor

„În toată Oltenia investim anual 50 milioane euro. În Craiova am început cea mai mare investiţie a CEZ Distribuţie, într-o staţie de distribuţie care alimentează instituţiile principale din oraş, centrul oraşului, spitale, şcoli. O vom finaliza la mijlocul anului viitor şi se face cu echipamente produse în România”, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, directorul general al CEZ Distribuţie, Doina Vornicu.

Totodată, în acest an compania va continua un program de înlocuite a parcului de transformatoare cu aproape 1.000 de unităţi în judeţele Dolj, Argeş, Olt, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi Teleorman.

Investiţia în înlocuirea transformatoarelor se ridică la 26 milioane lei şi reprezintă aproape 10% din valoarea programului de investiţii pentru acest an al CEZ Distribuţie.

Grupul ceh CEZ a obţinut în primul semestru în România un profit EBITDA de 1,6 miliarde coroane ceheşti (63 milioane euro) din producţia, vânzarea şi distribuţia de energie electrică, datorită recuperării datoriilor de la companiile feroviare de stat şi creşterii producţiei centralelor eoliene.

CEZ a intrat pe piaţa energetică românească în 2005, prin preluarea filialei de distribuţie şi furnizare de energie a Electrica din Oltenia, şi s-a extins având în prezent şi operaţiuni de producţie a energiei electrice, în turbine eoliene şi microhidrocentrale.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...