CEZ, obligată de Tribunalul Internaţional de Arbitraj de la Paris să achite daune de 5,7 mil. euro către SAPE

CEZ trebuie să achite, cu titlu de daune, aproximativ 5,7 milioane de euro, plus cheltuieli de judecată, către Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), succesoare în drepturi a Electrica S.A., după ce Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris a admis parţial acţiunea înaintată de către societatea aflată în subordinea statului, a precizat SAPE într-un comunicat de presă transmis, vineri, Agerpres.
Economica.net - vin, 10 apr. 2015, 07:38
CEZ, obligată de Tribunalul Internaţional de Arbitraj de la Paris să achite daune de 5,7 mil. euro către SAPE

‘Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris a confirmat neîndeplinirea de către CEZ a.s. a două din cele mai importante obligaţii ale sale din Contractul de privatizare, obligaţii care au stat la baza încheierii contractului de privatizare a Electrica Oltenia cu CEZ a.s.; Tribunalul a obligat CEZ a.s. la plata către SAPE a unor sume semnificative cu titlu de daune. Astfel, acţiunea SAPE a fost admisă în parte, CEZ a.s. fiind obligată să plătească către SAPE aproximativ 5,7 milioane de euro cu titlu de daune, la care se adaugă o dobândă contractuală anuală, de 3,116% (calculată din data de 8 octombrie 2012 până la data plăţii efective a daunelor), precum şi la suportarea a 50% din costurile arbitrale (217.500 de dolari)’, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, obligaţiile pe care Tribunalul Arbitral le-a indicat a fi neîndeplinite de către investitorul CEZ a.s. sunt esenţiale pentru Contractul de privatizare.

Prima dintre acestea, menţionează sursa citată, se referă la utilizarea Preţului de Subscriere pentru finanţarea investiţiilor, iar astfel Tribunalul a obligat CEZ a.s. să plătească daune pentru faptul că nu a făcut dovada utilizării sumei de 103,6 milioane de euro pentru a finanţa modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea activităţii Electrica Oltenia, aşa cum se angajase prin contractul de privatizare.

‘Cea de-a doua încălcare se referă la neîndeplinirea indicatorilor din Planul de Afaceri Iniţial al Electrica Oltenia. Documentul care a stat la baza selectării CEZ a.s. ca investitor strategic al Electrica Oltenia a fost chiar Planul de Afaceri Iniţial, plan pe care CEZ a.s. l-a propus pentru societatea privatizată pentru a-l aduce la îndeplinire in decurs de 5 ani de la privatizare, dar pe care însă nu l-a adus la îndeplinire, invocând faptul că respectarea acestuia nu ar fi fost obligatorie’, a explicat SAPE.

SAPE este o societate în portofoliul Departamentului pentru Energie, care a fost înfiinţată în anul 2014 ca urmare a divizării parţiale a Electrica înainte de listarea la bursă. Societatea gestionează pachetele minoritare de acţiuni deţinute la companiile de distribuţie şi furnizare a energiei electrice care au fost privatizate, inclusiv litigiile cu investitorii care au preluat fostele filiale Electrica.

Te-ar mai putea interesa și
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval comercial al anului - dar nu unul omogen. Deși cele două momente sunt......
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german al Apărării Boris Pistorius
Acordul dintre SUA și Rusia privind motorina arată că Donald Trump este cu spatele la zid, consideră ministrul german ...
Ministrul german al Apărării Boris Pistorius crede că recenta orientare a preşedintelui american Donald Trump către ...
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului a repus în funcțiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat pe clădirea instituției
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a repus, marţi, în funcţiune sistemul de panouri fotovoltaice instalat ...