CFR: 72 de trenuri, anulate pe mai multe rute; toate secţiile de cale ferată sunt deschise, dar se circulă în condiţii de iarnă

CFR Călători a anulat vineri, din cauza zăpezii şi a viscolului, 72 de trenuri pe mai multe rute, în timp ce în Gara de Nord din Capitală se înregistrează întârzieri cuprinse între 20 şi 65 de minute. Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă, dar toate secţiile de cale ferată sunt deschise, a anunţat compania, citată de News.ro.
Economica.net - vin, 23 mart. 2018, 18:33
CFR: 72 de trenuri, anulate pe mai multe rute; toate secţiile de cale ferată sunt deschise, dar se circulă în condiţii de iarnă

Potrivit CFR Călători, au fost anulate 72 de trenuri de călători, atât regio, cât şi interregio, multe dintre ele circulând din Capitală către diferite destinaţii. S-au anulat mai multe trenuri pe ruta Bucureşti – Constanţa, dar şi pe rutele Slobozia – Ciulniţa şi Corabia – Caracal.

Lista trenurilor anulate.

La ora transmiterii acestei ştiri, în Gara de Nord trenurile înregistrează întârzieri cuprinse între 20 şi 65 de minute. Cea mai mare întârziere o are un tren care trebuie să ajungă la Bucureşti de la Cluj.

De altfel, compania anunţase încă de joi seară anularea a 18 trenuri care circulă între Bucureşti şi Constanţa, între Bucureşti şi Feteşti, între Bucureşti şi Tulcea, între Slobozia şi Ciulniţa şi Tulcea – Medgidia. Vineri dimineaţă, numărul trenurilor anulate ajunsese la 40, iar câteva ore mai târziu, la ora prânzului, numărul trenurilor care nu au circulat a ajuns la 60.

Potrivit CFR SA, toate magistralele de cale ferată sunt deschise şi operaţionale, însă circulaţia trenurilor este adaptată la condiţiile meteo.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...