CFR a desemnat câștigătorul licitației pentru contractul de supervizare a lucrărilor de pe lotul 6 din linia de cale ferată Craiova – Caransebeș
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/cale-ferata-traverse.png)
Potrivit unui comunicat al companiei, a fost finalizată procedura de achiziţie sectorială pentru atribuirea contractului privind serviciile de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii „Reabilitarea liniei feroviare Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est – Mediteranean”, LOT 6: Cap X PO Nou Poarta – Caransebeş, km 436+887 – km 474+046,53.
Valoarea estimată a contractului a fost de 19,594 de milioane de lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat în cadrul procedurii a fost „cel mai bun raport calitate-preţ”.
În cadrul procedurii au fost depuse şase oferte, iar oferta desemnată câştigătoare aparţine Asocierii TPF Inginerie SRL – ISPCF SA – Vio-Top SRL, cu o valoare de 15,639 de milioane de lei, fără TVA, şi un punctaj total de 96,03 puncte. Durata totală estimată a serviciilor este de 195 de luni şi include perioada de proiectare, execuţie, garanţie şi închidere a contractului.
Contractul vizează asigurarea activităţilor de supervizare tehnică, coordonare şi monitorizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor, precum şi urmărirea perioadei de garanţie, în conformitate cu prevederile legale şi cerinţele tehnice aplicabile proiectelor de infrastructură feroviară finanţate din fonduri publice.
„Lotul 6 se desfăşoară pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Timişoara, în judeţul Caraş-Severin, şi are o lungime de aproximativ 37,16 km, pe linia CF 100. Lucrările de reabilitare şi modernizare au ca obiectiv principal creşterea performanţei infrastructurii feroviare şi permiterea circulaţiei trenurilor cu viteze de până la 120 km/h”, se arată în comunicat.
Proiectul contribuie la dezvoltarea reţelei TEN-T şi la îmbunătăţirea mobilităţii feroviare naţionale şi regionale, prin reducerea timpilor de parcurs, creşterea siguranţei circulaţiei, sporirea capacităţii de tranzit şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite călătorilor şi operatorilor feroviari.
De asemenea, investiţia susţine obiectivele privind reducerea emisiilor de carbon şi promovarea transportului feroviar ca alternativă sustenabilă de mobilitate.
„Prin implementarea acestui proiect, Compania Naţională de Căi Ferate ‘CFR’ SA continuă procesul de modernizare a infrastructurii feroviare publice din România, cu obiectivul de a creşte siguranţa circulaţiei, eficienţa operaţională şi calitatea serviciilor de transport feroviar, în conformitate cu standardele europene de interoperabilitate şi mobilitate sustenabilă”, dă asigurări administratorul infrastructurii feroviare.