CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa II

CFR S.A. a semnat contractul de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor aferente obiectivului de investiţii "Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanţa - Etapa II", în valoare de 29,62 de milioane de lei, fără TVA, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 30 iul. 2026, 16:32
CFR a semnat contractul pentru serviciile de consultanță și supervizare a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa II

Contractul a fost atribuit asocierii formată din Baicons Impex (lider) – Arex Lider Company.

Potrivit unui comunicat al companiei, obiectivul principal al lucrărilor este creşterea atractivităţii/competitivităţii transportului feroviar prin îmbunătăţirea calităţii serviciilor concomitent cu îmbunătăţirea siguranţei în exploatare, obţinând astfel îmbunătăţirea competitivităţii economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE.

Obiectivele generale la care contribuie proiectul sunt implementarea unui sistem european de transport cu zero emisii de carbon, parte a unei economii sustenabile, crearea un strat digital în concordanţă cu întreaga zonă europeană de transport, asigurarea sistemelor tehnologice de management al traficului şi semnalizării pentru Portul Constanţa Nord şi Portul Constanţa Sud în Centrul de Control Operaţional (OCC) din Constanţa.

Printre obiectivele specifice la care contribuie realizarea prestării serviciilor se află îmbunătăţirea geometriei traseului prin eliminarea neregularităţilor (curbele cu raze mici, declivităţi mari, aparate de cale simetrice, cu raze mici şi deviaţii mari), reconfigurarea dispozitivelor de linii, cu excepţia dispozitivului de linii din Constanţa Port Zona A şi electrificarea tuturor liniilor CF din Portul de Nord în afara celor de încărcare-descărcare.

Durata totală a contractului este de 159 de luni calendaristice şi este corelată cu etapele de realizare şi monitorizare a investiţiei după cum urmează: șapte luni pentru etapa de proiectare; 30 de luni pentru execuţia lucrărilor; o lună pentru recepţia la terminarea lucrărilor; 120 de luni pentru perioada de garanţie şi notificare a defectelor; o lună pentru perioada post-garanţie şi închiderea lucrărilor.

Finanţarea contractului este asigurată prin programul Connecting Europe Facility (CEF)-CEF-T-2022-CORECOEN, de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii, cu operatorii economici declaraţi câştigători în urma finalizării procedurii de achiziţie sectorială.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Dezvoltării Alexandru Stoica dă asigurări că românilor nu li va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Ministrul Dezvoltării Alexandru Stoica dă asigurări că românilor nu li va dubla impozitul pentru balcoanele închise
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul......
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent electric
Zelenski acuză Rusia că a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei. 280.000 de familii au rămas fără curent ...
Drone lansate de forţele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând ...
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile Chevron şi ExxonMobil au atins maxime istorice, după ce profiturile au explodat în contextul crizei carburanţilor
Acţiunile giganţilor petrolieri americani Chevron şi ExxonMobil au atins vineri maxime istorice, după ce companiile au ...
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Autoritățile închid circulația pe Transalpina între Rânca şi Obârşia Lotrului din cauza zăpezii (VIDEO)
Circulaţia rutieră se închide sâmbătă, începând cu ora 14:00, pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul ...