CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment

Compania CFR Călători S.A. a transmis astăzi un comunicat de presă în care susține că nu își va sista activitatea și că nu va intra în faliment, în ciuda unei situații finaciare grele, cu privire la care chiar ea a atras atenția.
Cristian Negrei - lun, 16 iun. 2025, 17:47
CFR Călători anunță că nu își sistează activitatea și că nu intră în faliment

Referitor precizează că a transmis deja în 14 iunie un comunicat referitor la situația sa financiară și a constrângerilor existente în acest moment.

În acesta, CFR Călători reclama subcompensarea şi diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 care pun în pericol transportul public de călători.

„Situaţia prezentată în adresa conducerii CFR Călători către autorităţile în domeniu reprezintă o radiografie a situaţiei financiare existente în acest moment prezentând, în acelaşi timp, provocările reale cu care se confruntă compania”, se arată într-o postare din 14 iunie de pe site-ul societăţii feroviare.

Compania anunța atunci că intenţionează, de asemenea, prin prezentarea acestei situaţii, a coopta toate autorităţile cu implicaţii în prevenirea accentuării dezechilibrelor financiare pe fondul subcompensării serviciului public.

„Astfel, acordarea unei compensaţii pentru serviciul public sub nivelul anului 2024 reprezintă mai mult decat o provocare şi ar putea conduce în final la apariţia unui blocaj cu efecte nedorite asupra sistemului feroviar în integralitatea lui, cu atât mai mult cu cât unele modificări legislative sunt de natură a accentuată aceste dezechilibre, modificări care se suprapun peste diminuarea veniturilor prognozate pentru anul 2025 prin neasigurarea de către Autoritatea de Reformă Feroviară (ARF) a celor 12 rame aferente primului Contract de servicii publice licitat şi adjudecat de CFR Călători, întârzierile în furnizare fiind semnificative”, se scrie în comunicatul societăţii.

Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort. Una dintre aceste întâlniri va fi cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), care a anunțat tot în data de 14 iunie, la scurt timp după apariția comunicatului CFR Călători, că invită compania la discuții pentru a identifica soluții pentru rezolvarea problemelor.

„Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna.

Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că NU se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de ”faliment” se regăsește în acest comunicat numai pentru a fi foarte clar că NU există un astfel de pericol”, se menționează în comunicatul transmis astăzi de CFR Călători.

Te-ar mai putea interesa și
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), informează instituția financiară......
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix și CCD Iași lansează o academie IA cu acces la formare internațională HP
Quartz Matrix, companie românească de tehnologie cu peste 30 de ani de experiență, și Casa Corpului Didactic „Spiru ...
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele lor sunt pregătite pentru a face față schimbărilor climatice – sondaj IRES
Românii sunt din ce în ce mai conștienți de fenomenele meteo extreme. A scăzut numărul celor care cred că locuințele ...
Impactul fenomenelor meteo extreme îi face pe români să conștientizeze din ce în ce mai mult riscurile la care sunt ...