CFR Călători împrumută 160 de milioane de lei de la BCR şi BRD pentru refinanţarea unor credite

03 06. 2018
cfr_calatori_27166400_98795300

CFR Călători a lansat pe 10 martie 2018 licitaţia pentru contractarea de credite, împărţită în şapte loturi. Pentru şase dintre loturi a primit oferte de la BCR iar pentru un lot a primit de la BRD, potrivit anunţului de atribuire postat joi, 31 mai, în SEAP.

Noile împrumuturi sunt contractate pentru o perioadă de un an iar valoarea totală a costurilor de refinanţare se ridică la 3,27 milioane de lei.

Acestea vor fi utilizate pentru refinanţarea unor linii de credit angajate anterior şi care au avut scopul de a finanţa capitalul de lucru al societăţii, potrivit documentelor din SEAP.

Pentru acest an, CFR Călători estimează pierderi de 367,68 milioane lei, de patru ori mai mari decât în 2017, şi venituri totale de 2,08 miliarde lei, în scădere faţă de nivelul de 2,15 miliarde de lei din anul trecut.