CFR Călători încearcă din nou să cumpere motorină la Bursa de Mărfuri, contract de 110 milioane lei

Economica.net
10 12. 2012
tren_cfr_calatori_42454400

„Procedura se va realiza în conformitate cu OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, şi se va finaliza cu încheierea unui contract de furnizare a unei cantităţi de 27.000 tone motorină, pentru perioada decembrie 2012 – iunie 2013”, se arată într-un comunicat al operatorul naţional feroviar de pasageri.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri proprii.

CFR Călători este unul dintre marii utilizatori de produse petroliere, cu un consum anual estimat de aproximativ 53.000 tone, şi a programat în ultima perioadă, la BRM, mai multe proceduri de achiziţie de motorină, care însă nu s-au soldat cu încheiarea contractelor de achiziţie.

Guvernul a aprobat la finele lunii noiembrie scoaterea din rezervă a doar 2.000 tone motorină pentru CFR Călători, pentru funcţionarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă, deşi ministerul de resort a prezentat public o cerere pentru o cantitate de zece ori mai mare, arătând că altfel asigurarea acestui serviciu este în pericol, întrucât la licitaţiile de la BRM nu se prezintă ofertanţi, iar asigurarea transportului feroviar de călători pe timp de iarnă determină creşterea consumurilor de combustibili, cu influenţe negative asupra costurilor.