CFR Călători închide mai multe agenţii de voiaj

CFR Călători va închide, joi, agenţiile de voiaj din 11 oraşe şi le va înlocui cu birouri de voiaj, în incinta staţiilor de cale ferată, iar alte trei unităţi vor fi închise definitiv.
Economica.net - lun, 07 ian. 2013, 10:59
CFR Călători închide mai multe agenţii de voiaj

CFR Călători va opri activitatea agenţiilor de voiaj CFR din Drobeta-Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa, înfiinţând în schimb birouri de voiaj, aflate în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective.

Agenţiile din Alexandria, Bistriţa şi Zalău vor fi însă închise definitiv.

„CFR Călători îşi propune ca prin aceste modificări activitatea desfăşurată în cadrul birourilor Voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinaţia dorită”, se arată într-un comunicat al companiei.
Agenţiile de voiaj care vor fi menţinute în actualele locaţii sunt Bucureşti nr. 1, Berceni, Titan, Craiova, Târgu Jiu, Piteşti, Caracal, Timişoara, Caransebeş, Reşiţa, Arad, Hunedoara, Cluj, Oradea, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Suceava şi Bacău.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...