CFR Călători măreşte preţurile la bilete, de la 1 iulie

CFR Călători măreşte preţurile la biletele de tren de la 1 iulie, astfel că o călătorie Bucureşti - Constanţa, de exemplu, la clasa a 2-a, va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei, iar până la Braşov 54 de lei, de la 44,7 lei, potrivit unui comunicat postat pe site-ul companiei.
AGERPRES - vin, 01 iul. 2022, 10:17
CFR Călători măreşte preţurile la bilete, de la 1 iulie

„CFR Călători informează că, începând cu data de 1 iulie 2022, vor fi puse în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor şi Infrastructurii (OMT) nr. 548 din 25 mai 2022 privind aprobarea tarifelor de deservire generală din transportul feroviar public de călători. Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013”, argumentează compania citată de Agerpres.

Astfel, de la 1 iulie, o călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor scoate din buzunar 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.

Un bilet Bucureşti Nord – Braşov, clasa a 2-a, va costa 54 de lei la IR (de la 44,7 lei) şi 29 de lei la R (de la 24 de lei).

Braşov – Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de la 1 iulie la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.

Pentru Galaţi – Mărăşeşti, clasa a 2-a, biletul de tren va costa 19 lei în loc de 15,4 lei, la tren Regio, iar pentru Suceava – Putna, clasa a 2-a, 13 lei, în loc de 10,6 lei.

„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevederilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi. De asemenea se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors etc.”, mai spune compania.

Te-ar mai putea interesa și
UE vrea să dubleze taxele vamale asupra oţelului importat
UE vrea să dubleze taxele vamale asupra oţelului importat
Legislatorii Uniunii Europene şi statele membre au convenit luni să dubleze taxele vamalee la oţelul străin pentru a proteja industria europeană aflată în dificultate de afluxul de producţie......
Oana Ţoiu a discutat deja cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei
Oana Ţoiu a discutat deja cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei
Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, a avut duminică o convorbire telefonică cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei, ...
Foștii manageri Metro care au preluat magazine Real în 2017 au intrat pe segmentul de minimarket după ce au închis cele două hypermarketuri Remarkt
Foștii manageri Metro care au preluat magazine Real în 2017 au intrat pe segmentul de minimarket după ce au închis cele ...
Remarkt Magazine SRL, companie deținută de compania cipriotă Terazone Enterprises LTD în spatele căreia se află foști ...
Cum s-au descurcat traderii români de cereale în 2025, an cu producții record. Afacerile Agropec Dionis au crescut de peste 2,5 ori
Cum s-au descurcat traderii români de cereale în 2025, an cu producții record. Afacerile Agropec Dionis au crescut de ...
Traderul de cereale Agropec Dionis, controlat de familia Nagy, a ajuns anul trecut la afaceri mai mult decât duble decât ...