CFR Călători suplimentează trenurile pentru 1 mai. Oraşe din ţară vor fi conectate direct cu Litoralul

CFR Călători pune în circulaţie trenuri suplimentare în perioada 28 aprilie - 1 mai, mai multe oraşe din ţară fiind conectate cu litoralul prin trenuri directe, se arată într-un comunicat de presă al companiei remis, miercuri, Agerpres.
Economica.net - mie, 26 apr. 2017, 15:11
CFR Călători suplimentează trenurile pentru 1 mai. Oraşe din ţară vor fi conectate direct cu Litoralul

‘În perioada 28 aprilie – 1 mai, vor fi puse în circulaţie trenuri suplimentare, iar faţă de graficul de circulaţie obişnuit capacitatea de transport va creşte cu peste 8.000 de locuri. Capitala şi oraşele din ţară (Baia Mare, Beclean pe Someş, Braşov, Arad, Petroşani, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Vaslui, Suceava Nord, Timişoara Nord, Drobeta Turnu Severin etc.) vor fi conectate cu litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia. În acest an, tinerii şi nu numai, vor putea ajunge pe litoral dis-de dimineaţă, cu Trenul Tineretului (IR 1987/IR 1986). IR 1987 va pleca din Bucureşti Nord la ora 2:55 şi va sosi în Constanţa la ora 6:05, iar în Mangalia la ora 7:53, cu opriri în staţiunile de pe parcurs’, se arată în document.

De asemenea, pe ruta Bucureşti – Constanţa, vor circula şi Trenurile Litoral. Durata de circulaţie a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore şi 30 de minute.

Conform CFR Călători, preţul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta Bucureşti-Constanţa costă 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% şi este 108,10 lei. Studenţii beneficiază de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei.

Luni, de 1 Mai, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepţia agenţiilor Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti şi Iulius Mall din Iaşi.

Te-ar mai putea interesa și
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, spuând că nu au fost prezentate dovezi în acest sens
Ambasada Rusiei de la București respinge acuzațiile privind implicarea Moscovei în actul de sabotaj de la uzina Carfil, ...
Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti a respins marţi acuzaţiile autorităţilor române privind implicarea Rusiei în actul de sabotaj care a provocat incendiul din 14 septembrie de la platforma......
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Reguli noi pentru închirierea trotinetelor în București. Interzis pentru minori, cu câteva excepții
Trotinetele pot fi închiriate doar de persoanele de peste 18 ani, cu excepţia minorilor cu vârsta minimă de 16 ani care ...
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Alexandru Rogobete a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a convocat, marţi, în videoconferinţă, managerii serviciilor de ambulanţă ...
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Un resort din Harghita lansează o ofertă pentru cei care lucrează de la distanță. Cât costă să stai o lună de cazare
Tot mai mulți angajați, antreprenori sau freelanceri pot lucra de la distanță fără să fie legați de un birou, iar ...