CFR Călători trage pe linie moartă peste 10% dintre vagoanele mai noi, fabricate la Arad

CFR Călători deţine 269 de vagoane fabricate la Arad după 2005, dintre care 86% sunt funcţionale, restul fiind imobilizate pentru reparaţii planificate, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii companiei.
Economica.net - lun, 05 dec. 2016, 22:00
CFR Călători trage pe linie moartă peste 10% dintre vagoanele mai noi, fabricate la Arad

„Din totalul vagoanelor furnizate CFR Călători de-a lungul timpului ca vehicule nou construite de către întreprinderea de profil de la Arad, 269 sunt fabricate după 2005. Dintre acestea 86% sunt funcţionale, eforturile actuale fiind îndreptate înspre creşterea acestui procent la valori de peste 90%, prin reducerea numărului de vagoane imobilizate pentru reparaţii planificate”, au declarat reprezentanţii CFR Călători.

Ei au menţionat că, în total, Astra Vagoane Călător a furnizat companiei 313 de vagoane de construcţie recentă, fabricate în perioada 1996-2011. „Din cele 313 vagoane fabricate în perioada 1996-2011, 78% sunt funcţionale pentru că cele cu vechime de peste 20 de ani necesită lucrări de reparaţii şi îmbunătăţiri adaptate actualelor nevoi ale publicului călător”, au continuat reprezentanţii companiei.

Principalele trasee pe care circulă vagoanele Astra leagă marile oraşe de Bucureşti, pe toate magistralele feroviare: Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Suceava, Iaşi, Galaţi şi Constanţa. De asemenea, asigură legătura şi cu alte oraşe sau zone importante precum Craiova, Braşov, Deva, Buzău, Bacău, Valea Prahovei sau litoralul Mării Negre.

Nu sunt bani pentru mententanţă pe termen lung

Întrebaţi de ce contractele de achiziţie material rulant nu includ şi service post-garanţie, oficialii CFR Călători au răspuns că la momentul la care vor fi disponibile resurse financiare pentru achiziţii, poate fi luată în considerare şi posibilitatea includerii unui plan de mentenanţă pe termen lung.

Aceştia au explicat că CFR Călători derulează în permanenţă contracte sectoriale pentru servicii de reparaţii planificate (mentenanţă grea) pentru toate tipurile de vagoane din parcul activ, inclusiv pentru cele furnizate de întreprinderea de profil de la Arad. „Această mentenanţă se efectuează obligatoriu şi continuu, conform ciclurilor de reparaţii stabilite prin Norma Feroviară elaborată de Autoritatea Feroviară Română – AFER şi aprobată prin Ordin al Ministrului Transporturilor”, au menţionat reprezentanţii companiei, precizând că sunt încheiate contracte cu societăţi reparatoare autorizate şi certificate.

Ei au mai spus că CFR Călători deţine fonduri pentru a asigura reparaţiile planificate pentru vagoanele de călători care, cel puţin în anul curent, se execută potrivit contractelor încheiate.

Totodată, au reamintit că, încă din 2011, CFR Călători nu a mai beneficiat de fonduri financiare de la Bugetul de stat pentru programe de investiţii în materialul rulant, drept pentru care programele de modernizare şi reparaţii s-au realizat exclusiv din fonduri proprii.

CFR Călători ar urma să organizeze în 2017 licitaţie pentru noi vagoane de călători, la care ar putea participa și Astra Arad, fabrică de vagoane ce produce în prezent material rulant pentru export, potrivit ministrului Transporturilor, Sorin Buşe.

„În momentul acesta avem cam 1.150 de vagoane funcţionale, în diferite stadii. Necesarul ar fi cam de 1.600. Se pregătesc aceste licitaţii pentru la anul ca din 2018 să avem noi vagoane”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, într-un interviu pentru HotNews.ro.

Acesta a menţionat că aproape 300 de vagoane au fost recondiţionate şi repuse în circuit şi că de ani de zile nu s-a făcut nicio investiţie în achiziţia de vagoane noi.

Astra Vagoane Arad are afaceri anuale de peste 100 milioane euro și aproximativ 2.500 de angajați. Marele „of” al companiei este că nu a avut comenzi din România, ci doar din afara țării. Astra a exportat vagoane de călători catre mai multe destinații, inclusiv Cehia sau Brazilia.

Te-ar mai putea interesa și
Importurile de electricitate ale Ucrainei ar urma să crească miercuri cu 50%
Importurile de electricitate ale Ucrainei ar urma să crească miercuri cu 50%
Ucraina intenţionează să îşi majoreze, cu aproximativ 50%, importurile de electricitate pe parcursul zilei de miercuri, pe fondul temperaturilor scăzute şi lipsei vântului şi soarelui, a......
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – 24 de luni
Cisco: 73% dintre companiile globale se aşteaptă ca un atac cibernetic să le afecteze afacerile, în următoarele 12 – ...
Aproape trei sferturi (73%) dintre organizaţiile globale sunt de părere că un incident de securitate cibernetică este ...
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Romeo Ghica, Hercesa: Cea mai mare parte a cererii este pentru apartamentele care se încadrează în plafonul de TVA de 9%
Dezvoltatorul imobiliar Hercesa România demarează lucrările de construcție la cel de-al doilea bloc de apartamente din ...
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI mizează pe un avans cu 25% al business-ului pe segmentul soluțiilor de energie regenerabilă
Promelek XXI își propune să capitalizeze pe oportunitățile din programele PNRR și AFM, punând accent pe soluțiile ...