CFR Călători vrea să cumpere motorină albastră

Economica.net
28 10. 2012
cfr_calatori_32107400

Potrivit sursei citate, BRM a primit o adresă prin care CFR Călători solicită ca motorina achiziţionată să conţină coloranţi specifici, cererea vizând noul stoc ce va fi achiziţionat, la începutul lui noiembrie, în cantitate de 14.000 de tone.

În documentul primit de BRM se menţionează „necesitatea identificării produsului motorină pentru uzul feroviar al SNTFC CFR Călători”.

„Produsul motorină va fi livrat, de către furnizor, pigmentat cu solvent lichid colorant albastru (destinat biocarburanţilor şi carburanţilor). Furnizorul va pune la dispoziţia achizitorului, la livrare, documente din care să rezulte că produsul respectă cerinţele de mediu”, se menţionează în nota nr. M40/1/46/26.10.2012 a Serviciului Depozite Carburanţi transmisă BRM.

Şedinţa de tranzacţionare se va desfăşura în data de 6 noiembrie, începând de la ora 11.00, la sediul BRM din Bucureşti. Ofertele se vor depune până în data de 6 noiembrie, până la ora 10.30, tot la sediul BRM.