Mai puțin zgomot de la trenuri: CFR SA montează panouri fonoabsorbante pe liniile către Constanța și Predeal

07 08. 2025
cai ferate cfr feroviar

Acest obiectiv de investiții este destinat reducerii poluării fonice în zonele urbane și rezidențiale aflate în proximitatea liniilor de cale ferată, cu scopul îmbunătățirii calității vieții comunităților din vecinătatea infrastructurii feroviare.

Proiectul, finanțat de la bugetul de stat, vizează montarea de panouri fonoabsorbante în două zone ale rețelei feroviare:

* în zona Podului Constanța, pe Linia 800 București Nord – Constanța, între km 4+300 – km 4+600;

* în zona Chitila, pe Linia 300 București Nord – Predeal, între km 10+550 – km 11+050.

Scopul principal al acestei investiții este reducerea nivelului de zgomot generat de circulația trenurilor în zonele locuite, prin instalarea unor panouri fonoabsorbante special concepute pentru diminuarea impactului fonic. Soluțiile tehnice implementate vor contribui la o reducere estimată a zgomotului cu aproximativ 10 dB(A) la nivelul receptorilor.

Lucrările de execuție vor demara în perioada imediat următoare, după finalizarea etapelor administrative și emiterea ordinului de începere. Durata estimată a lucrărilor este de aproximativ 5 luni, cu termen de finalizare prevăzut pentru începutul anului 2026.

Valoarea totală a investiției este de 10.813.530,00 lei cu TVA , conform contractului, iar panourile fonoabsorbante vor avea înălțimi variabile (2 m și 4 m) , pe o lungime totală de circa 1.000 metri, fiind instalate la distanțe optimizate față de calea ferată, cu respectarea normelor tehnice, de siguranță și urbanistice în vigoare.

Prin acest demers, Compania Națională de Căi Ferate „CFR” S.A. își reconfirmă angajamentul față de modernizarea infrastructurii feroviare, dezvoltarea durabilă a rețelei naționale și reducerea impactului asupra mediului înconjurător, în beneficiul direct al comunităților locale.