CFR SA: 16 milioane de lei pentru creşterea vitezei trenurilor pe raza regionalelor Constanţa, Craiova şi Timişoara

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA alocă 16,1 milioane lei pentru reparaţii la componentele infrastructurii feroviare, în vederea creşterii vitezei de circulaţie a trenurilor pe raza regionalelor Constanţa, Craiova şi Timişoara.
Economica.net - vin, 13 mai 2016, 15:21
CFR SA: 16 milioane de lei pentru creşterea vitezei trenurilor pe raza regionalelor Constanţa, Craiova şi Timişoara

Potrivit unui comunicat al companiei, CFR SA continuă programul de întreţinere şi reparaţii curente la componentele infrastructurii feroviare, în vederea ridicării restricţiilor de viteză şi îmbunătăţirii gradului de confort în jumătatea de sud a ţării. Valoarea totală estimată a lucrărilor este de 16,1 milioane lei, iar sursa de finanţare este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

„Lucrările de reparaţii se vor executa în cursul acestui an, în paralel cu asigurarea traficului în condiţii optime pe toate segmentele de cale ferată menţionate, şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie prin creşterea vitezei de circulaţie şi a gradului de confort”, afirmă CFR SA.

La Constanţa vor demara în perioada următoare lucrările de reparaţii, în valoare de 5,3 milioane de lei, pentru ridicarea restricţiilor de viteză pe aparatele de cale aferente liniilor care asigură intrarea şi ieşirea din gara Constanţa dinspre Mangalia şi Portul Constanţa.

La Craiova au fost semnate contractele în valoare de 2,8 milioane de lei, pentru lucrări de reparaţii la instalaţiile de dirijare a traficului (SCB/CED/BLA/CEM), care vor contribui la creşterea siguranţei şi la îmbunătăţirea gradului de confort pe 14 intervale de staţii (Filiaşi – Răcari, Filiaşi – Gura Motrului, Işalniţa – Coţofeni, Coţofeni – Răcari, Dr. Tr. Severin – Gura Văii, Caracal – Fărcaşele, Drăgăneşti – Fărcaşele, Corbu – Sineşti, Potcoava – Sineşti, Potcoava – Bălteni, Fâlfani – Costeşti, Mihăeşti – Radomireşti, Meri – Lainici, Meri – Valea) şi în 19 staţii CF (Coţofeni, Filiaşi, Motru Est, Podari, Segarcea, Banu Mărăcine, Costeşti, Malu Mare, Mihăeşti, Radomireşti, Lunca Budieni, Cârbeşti, Rovinari, Bărbăteşti, Borascu, Drăgoteşti, Jupâneşti, Ec. Teodoroiu, Valea Sadului).

De asemenea, a fost emis ordinul de începere pentru lucrările de reparaţii în vederea ridicării restricţiilor de viteză pe aparatele de cale la intrare în staţiile CF Roşiori şi Caracal, lucrări în valoare de 1,9 milioane de lei, şi ordinul de începere a lucrărilor, în valoare totală de 1,5 milioane de lei, pentru asigurarea sistemului de protecţie anticorozivă a podurilor metalice de pe intervalele de staţii Gălăţeni – Măldăeni, Măldăeni – Grozăveşti şi Malu Mare – Baniu Mărăcine.

În ceea ce priveşte procedura de licitaţie pentru lucrările de reparaţii şi sudură electrică pe secţia CF Piteşti – Craiova, în valoarea totală estimată de 1.101.544 lei, fără TVA, aceasta a fost anulată, deoarece niciun agent economic nu a depus ofertă de participare.

În schimb, la Timişoara, s-au semnat contracte în valoare totală de 4,6 milioane de lei pentru lucrări de reparaţii la componentele infrastructurii (linii şi instalaţii), pe intervalele de staţii Simeria – Petroşani, Simeria – Pui – Livezeni, Valea Cernei – Topleţ şi în staţiile Baniţa, Chizatău şi Topleţ.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA administrează infrastructura feroviară publică.

Sursa: AGERPRES

Te-ar mai putea interesa și
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Grupul polonez Marex, cu afaceri în tratarea apelor uzate, intră în România
Marex Technology DOO Belgrade, filiala sârbească a grupului polonez care activează pe piața soluțiilor de epurare a apelor uzate, a deschis o entitate juridică la Arad....
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
TAROM bate pasul pe loc, în timp ce low-costul crește. Câți pasageri a transportat compania națională în 2023
Compania națională TAROM așteptă acordul de la Comisia Europeană pentru un ajutor de 80 de milioane de euro, în timp ...
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în magazinele Kaufland din Bulgaria
Românii de la Ultragreens, care operează cea mai mare seră verticală din Europa, ies la export. Vând microplante în ...
Ultragreens (Fresh Microgreens S.R.L.), business antreprenorial fondat de către Cristian Tudor care operează în Prahova ...
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
Mazda CX-80, noul SUV cu șapte locuri al mărcii japoneze, va putea fi comandat din mai FOTO
După lansarea CX-60, noua Mazda CX-80 este al doilea model pentru piața din Europa din grupul „Large Product" al companiei. ...