CFR: Şase vagoane au deraiat în staţia Dorneşti, dintre care trei s-au răsturnat

07 11. 2026
cfr tren 5346456657668

„În urma reconfirmării datelor operative de la faţa locului, grupul de vagoane de marfă care s-a pus în mişcare necontrolat din staţia CF Vicşani şi a ajuns ulterior în staţia CF Dorneşti a fost format din 19 vagoane, şi nu 11, cum a fost comunicat iniţial”, precizează compania citată de Agerpres.

În urma coliziunii, printre vagoanele deraiate se află şi un vagon-cisternă gol, utilizat pentru transportul combustibilului, care se afla pe o linie alăturată.

De asemenea, una dintre locomotivele lovite a deraiat cu două osii ale unui boghiu şi a fost grav avariată.

Potrivit CFR SA, în urma incidentului, gabaritul de liberă trecere este afectat în zona liniilor 2 – 6 din staţia Dorneşti.

Pentru ridicarea şi repunerea pe şină a materialului rulant, precum şi pentru eliberarea liniilor afectate, a fost trimisă din Galaţi o macara feroviară cu o capacitate de 120 de tone.

Incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia trenurilor de călători nu este afectată, precizează compania.

Personalul de specialitate monitorizează operaţiunile din teren, urmând ca CFR SA să comunice informaţii actualizate privind desfăşurarea intervenţiei şi eliberarea liniilor afectate.