În referatul de aprobare se reaminteşte că autorizaţia de construire a fost emisă în 2019, iar imobilul a aparţinut Companiei Municipale Imobiliare până în aprilie 2024, când a fost preluat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială prin contract de vânzare. La acel moment, lucrările erau realizate în proporţie de 54,5%.
Achiziţia respectivă s-a realizat deoarece Compania Imobiliara se afla în imposibilitatea finalizării lucrărilor, iar Municipiul Bucureşti nu putea repartiza locuinţele sociale, conform notelor de atribuire întocmite în septembrie 2020.
În iunie 2025, CGMB a aprobat indicatorii tehnico-economici, în vederea continuării şi finalizării obiectivului de investiţii. În acest sens, DGASMB a încheiat cu Trustul de Clădiri Metropolitane un acord pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor.
„Finalizarea etapei de proiectare şi implicit predarea proiectului tehnic este condiţionată de termenele legale de emitere a autorizaţiei de construire, implicit de depunerea tuturor avizelor menţionate în Certificatul de urbanism. Preluarea imobilului din Prelungirea Ghencea nr. 322 – 326 de către Direcţia Generală Investiţii este în acord cu prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al PMB, instituţia având expertiza tehnică, capacitatea administrativă şi mecanismele de control necesare pentru a asigura implementarea eficientă şi conformă cu obiectivul de interes public”, se mai arată în document.
Reamintim că blocul a fost început în mandatul de primar al Gabrielei Firea, care a și început repartizarea locuințelor în campanie electorală, deși blocul nu era finalizat.
Familiile cărora Gabriela Firea le-a repartizat locuințe sociale în campania electorală din 2020, în blocul din Prelungirea Ghencea, aflat atunci în șantier, vor primi un ajutor cuprins între 1.250 și 1.750 de lei/lună pentru închirierea unei locuințe, timp de 6 luni, deoarece blocul de locuințe sociale nu este gata nici acum, potrivit Hotnews.