Cheltuielile de personal în administraţia publică centrală se reduc în 2026 cu 10% – proiect

Cheltuielile de personal în administraţia publică centrală se vor reduce anul acesta cu 10% faţă de cele din 2025, fără a fi însă afectat salariul de bază, conform unui proiect de lege publicat marţi seara pe site-ul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).
AGERPRES - mar, 13 ian. 2026, 23:20
Cheltuielile de personal în administraţia publică centrală se reduc în 2026 cu 10% - proiect

Procedura de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice se definitivează în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii. Ordonatorii principali de credite ai autorităţilor şi instituţiilor vor demara, în termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedura de reorganizare.

„În anul 2026 cheltuielile de personal din cadrul ministerelor, altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi a ministerelor, instituţiilor subordonate ministerelor, din cadrul altor instituţii şi autorităţi publice, finanţate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi din cadrul altor organe de specialitate ale administraţiei publice, din autorităţile administrative autonome, din alte instituţii, indiferent de modul de finanţare a acestora, cu excepţia cheltuielilor de personal aferente unităţilor şi instituţiilor din învăţământul preuniversitar de stat, se reduc cu 10% faţă de cheltuielile de personal efectuate în anul 2025 diminuate cu cheltuielile de personal aferente organizării alegerilor din anul 2025. Reducerea de 10% se aplică centralizat asupra tuturor cheltuielilor de personal, respectiv cele înregistrate la nivelul ordonatorului principal de credite şi a celor înregistrate la nivelul ordonatorilor secundari sau terţiari de credite, după caz. Ordonatorii principali de credite pot stabili procente mai mari sau mai mici de 10% pe fiecare ordonator de credite, însă reducerea cumulată în anul 2026 a cheltuielilor de personal trebuie să fie de 10%”, se menţionează în proiectul de act normativ.

Economiile de cheltuieli de personal realizate la nivelul ordonatorilor secundari sau terţiari de credite, mai mari decât reducerea de 10%, se virează la bugetul ordonatorului principal de credite. În execuţie ordonatorul principal de credite poate redistribui aceste economii în funcţie de nevoile identificate pentru finanţarea cheltuielilor de personal.

Pentru reducerea cheltuielilor de personal, ordonatorii de credite pot aplica, în condiţiile legii, fără a afecta salariul de bază, următoarele modalităţi: reducerea numărului de posturi finanţate; disponibilizarea de personal, în condiţiile legale; reducerea nivelului unor sporuri; alte modalităţi de reducere a cheltuielilor de personal.

„Modalităţile şi procedura de reducere a cheltuielilor se realizează cu consultarea organizaţiilor sindicale din instituţii sau consultarea reprezentanţilor salariaţilor, după caz. În proiectul de lege a bugetului de stat pentru anul 2026, Ministerul Finanţelor fundamentează alocările bugetare pe ordonatorii principali de credite prin dimensionarea cheltuielilor de personal diminuate cu 10% faţă de execuţia bugetului de stat previzionată pentru anul 2025”, se precizează în proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. Anul acesta prețurile vor crește, dar nu în salturi spectaculoase
Ozan Tuncer, CEO Cosmopolis, cartierul rezidențial cât un oraș: Majorarea TVA a afectat 70% din piața rezidențială. ...
Două mari evenimente au marcat piața imobiliară din 2025. Unul a fost majorarea TVA pentru locuințe la 21%. De la o lună la alta, prețurile au crescut, iar iulie a fost luna decisivă pentru......
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. Vom avea un nou lider al vânzărilor
Schimbare majoră la RCA, date în premieră. Cel mai mare broker, în exclusivitate: Prețurile cresc pentru acești șoferi. ...
Date în premieră. Noul an începe cu schimbări cel puțin interesante pe piața RCA, a cărei evoluție privește toți ...
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Rafinăria NIS de la Pancevo repornește, sosește primul transport de țiței după 100 de zile
Ministrul Mineritului și Energiei din serbia, Dubravka Đedović Handanović, a declarat că marți, după aproape 100 de ...
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE – Smedoiu, Deloitte
Statul trebuie să încaseze dublu din impozitele pe proprietate. Doar 0,5% din PIB intră la buget, față de 1% în UE ...
Noile impozite pe locuințe au adus momentan doar indexarea sumelor fixe percepute de primării pentru metrul pătrat locuit, ...