Chiar dacă Burduja, ministrul Energiei le-a cerut companiilor să reducă sponsorizările, Nuclearelectrica va crea o fundație cu un buget inițial de minimum 40.500 lei

Principalul punct de pe ordinea de zi a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor Nuclearelectrica din 9 aprilie este înființarea unei fundații care se va numi „Nucleu de Bine”. Patrimoniul inițial al fundației va fi de minimum 40.500 lei, se arată într-o notă publicată pe site-ul companiei, scrie Hotnews.
Economica.net - mie, 19 mart. 2025, 14:19
Chiar dacă Burduja, ministrul Energiei le-a cerut companiilor să reducă sponsorizările, Nuclearelectrica va crea o fundație cu un buget inițial de minimum 40.500 lei

Potrivit documentului, „Fundația Nucleu de Bine este constituită în scopuri umanitare, caritabile, filantropice, educaționale, de sănătate, mediu și culturale, constând în inițierea și realizarea de activitati si programe sociale, umanitare, comunitare și dezvoltare durabilă urmărind îmbunătățirea calității vieții în diferite comunități”.

„Fundația își stabilește, ca obiective, să desfășoare și să susțină, în special, proiecte din domeniile sănătate, educație/învățământ, mediu”, se mai arată în nota de fundamentare a deciziei.

Nuclearelectrica susține că prin înființarea fundației va obține „o mai bună implementare și promovare a programelor de responsabilitate socială, prin canalizarea resurselor SNN către inițiative care să genereze un impact pozitiv durabil”.

Ministrul Energiei a cerut companiilor de stat reducerea cheltuielilor cu sponsorizările

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, spunea în luna ianuarie că a cerut companiilor reducerea cheltuielilor cu sponsorizările. A precizat atunci că există o societate care a cheltuit 16 milioane de lei, anul trecut, pentru sponsorizări. Ministrul a susţinut că societatea în cauză este Hidroelectrica.

„Noi, ca acţionar, avem pârghii să impunem acest lucru şi le-am comunicat acestor companii că nu voi semna bugetele lor de venituri şi cheltuieli până nu vor respecta aceste principii de eficientizare. La nivelul companiilor am dori să economisim un miliard de lei în urma acestor măsuri”, a explicat Burduja.

Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu, deține un club de tenis exclusivist în Herăstrău și a fost sponsorizat din bani publici de companiile de stat Salrom, Nuclearelectrica, Transelectrica și CEC Bank, scria publicația Context, la sfârșitul lunii noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale de anul trecut.

Nuclearelectrica, compania de stat care deține centrala nucleară de la Cernavodă, a transmis, în noiembrie, că a sponsorizat Asociația Club Sportiv Tennis by the Lake în anul 2020, cu suma de 25.000 de lei.

„Prin strategia de sponsorizare, SN Nuclearelectrica SA, în baza unei proceduri interne, a unui comitet de selecție și a aprobărilor corporative aferente ulterioare, a sponsorizat Asociația Club Sportiv Tennis by the Lake în anul 2020, cu suma de 25.000 lei, suma necesară pentru încălzirea terenului acoperit prin sistem termic, în perioada rece a anului, și mentenanța terenurilor de tenis”, a transmis Nuclearelectrica.

Compania spune că „de suma oferită ca sponsorizare au beneficiat circa 50 de copii cu posibilități limitate, dar și comunitatea locală prin acces la săli de sport de calitate”.

Întrebați dacă au fost verificați acționarii clubului, reprezentanții Nuclearelectrica au răspuns că „selecția se realizează pe baza unei analize sprijin financiar/ impact/ beneficiu social, în mod obiectiv, și pe baza analizei documentației transmise de solicitant”.

Directorul general al companiei este Cosmin Ghiță, el ocupând această funcție din 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează pentru al treilea an consecutiv creșterea profitului net în primul semestru
Patria Bank raportează că a încheiat primul semestru din 2026 cu un profit net de 27,3 milioane de lei, în creștere cu 6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, marcând al treilea......
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu bani de la UE și cofinanțare
Guvernul bulgar anunță când va fi gata primul tronson din Autostrada Ruse-Veliko Târnovo. Lucrările sunt realizate cu ...
Construcţia autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo, tronsonul dintre Ruse şi Biala, inclusiv varianta de ocolire Biala, face ...
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă firmele să aleagă între supradimensionarea investiției și riscul de a rămâne fără capacitate
Două din trei companii își extind capacitatea centrelor de date. Quartz Matrix: Infrastructura IT tradițională obligă ...
64% dintre companiile care își operează propriile centre de date își extind capacitatea, iar una din cinci estimează ...
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important al Autorității
Cât de importantă este ASF în diplomația economică a României. Președintele Alexandru Petrescu explică rolul important ...
Reuniunea Anuală a Diplomației Române aduce în aceste zile în prim plan o temă esențială pentru viitorul României, ...