Chimcomplex – Profitul net a scăzut cu 38,4%, în primul trimestru

Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, a înregistrat în primul trimestru un profit net de 72,75 milioane lei, mai mic cu 38,4%, şi afaceri de 612,36 milioane lei, în creştere cu 23,2%, potrivit rezultatelor companiei publicate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
AGERPRES - vin, 20 mai 2022, 10:29
Chimcomplex - Profitul net a scăzut cu 38,4%, în primul trimestru

În primul trimestru din 2021, Chimcomplex înregistrase un profit net de 118,27 milioane lei şi o cifră de afaceri de 497,14 milioane lei. Potrivit raportului, veniturile totale ale companiei au sporit în primele trei luni cu 30,9%, la 650,82 milioane lei, în timp ce cheltuielile totale s-au majorat cu 55,6%, la 563,89 milioane lei, scrie Agerpres.

„Evoluţia a fost determinată de preţurile de vânzare care au crescut la majoritatea produselor finite valorificate de companie, ca urmare a creşterii costurilor de fabricaţie, ca urmare a majorării preţurilor de achiziţie la utilităţi”, se menţionează în comunicat.

Conform sursei citate, în contextul economic schimbat al primelor trei luni din 2022, Chimcomplex a continuat să realizeze producţii maxime de polioli.

„Primul trimestru arată că modelul nostru de afaceri este unul de succes, chiar şi în perioade de criză. Dinamica noastră comercială rămâne foarte bună. Refinanţarea realizată în 2021 a fost făcută la timpul potrivit, ceea ce a dus la scăderea de 6 ori a cheltuielilor financiare. Rezultatele au evoluat într-un ritm bun, pe fondul creşterii activităţilor noastre şi realizării în continuare de economii de costuri, datorită numeroaselor sinergii operaţionale din Grupul CRC. Aceste rezultate bune, în contextul economic special şi total schimbat faţă de 2021, ne permit să ne confirmăm toate obiectivele pentru întregul an, cu mare încredere în capacitatea Chimcomplex de a realiza tot ce şi-a propus pentru 2022”, a afirmat Victor Avram, CEO Chimcomplex.

În perioada următoare, compania urmăreşte dezvoltarea prin continuarea programului de investiţii strategice început în 2021 şi îşi propune eficientizarea şi stabilitatea din punct de vedere energetic.

Reprezentanţii companiei susţin că planul de investiţii pentru anul în curs cuprinde, în principal, finalizarea instalaţiei de cogenerare CHP 49MW pe platforma industrială de la Râmnicu Vâlcea pentru producerea de energie electrică, abur şi apă caldă, precum şi finalizarea centralei termice de la Râmnicu Vâlcea pentru producţie abur necesar instalaţiilor tehnologice.

Totodată, planul de investiţii mai cuprinde modernizarea şi mărirea capacităţilor instalaţie Propenoxid şi instalaţiei Polioli Speciali şi retehnologizarea depozitelor de gaze lichefiate şi de lichide inflamabile cu mărirea capacităţii de depozitare pentru materiile prime principale şi creşterea gradului de siguranţă în funcţionare.

„Compania a simţit impactul negativ al creşterii preţurilor de achiziţie la energie electrică şi gaze naturale în special în contextul izbucnirii războiului din Ucraina însă a luat rapid decizii care au protejat businessul. Intrarea în revizie generală a platformei industriale de la Borzeşti şi închiderea temporară a instalaţiilor mari consumatoare de gaz de pe platforma de la Râmnicu Vâlcea, au limitat efectele negative ale instabilităţii energetice resimţite”, se mai spune în comunicat.

Preţurile de vânzare ale produselor s-au adaptat pieţei internaţionale deşi nu au crescut în acelaşi ritm cu costurile materiilor prime şi utilităţilor. Compania s-a concentrat pe creşterea portofoliului de clienţi internaţionali, în special din regiune, Europa fiind piaţa care consumă 91% din produsele care se fabrică la Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, precizează sursa citată.

„Piaţa internaţională continuă să fie dominată de un nivel excepţional de ridicat de incertitudine. Avem setaţi în cadrul companiei un set de indicatori pe care îi urmărim în fiecare zi pentru a monitoriza ce se întâmplă cu elementele de cost, pentru a reacţiona şi a ne îndeplini planurile strategice. Creşterea preţurilor materiilor prime, noi sancţiuni împotriva Rusiei sau cursul viitor al pandemiei de coronavirus sunt riscuri pe care deja le luăm în calcul acum în analizele interne. Suntem alerţi, dar focusaţi pe dezvoltare”, a adăugat Victor Avram.

Începând cu data de 17 ianuarie 2022, acţiunile Chimcomplex SA Borzeşti sunt liber tranzacţionate la categoria Standard a Bursei de Valori Bucureşti, sub simbolul de piaţă CRC, continuându-şi parcursul pe piaţa de capital început în 1996 pe Piaţa Aero.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

Chimcomplex este o companie chimică cu o tradiţie de aproape 70 de ani, care dezvoltă produse de calitate pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. În anul 2021 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,244 miliarde de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Transelectrica a inaugurat cea mai complexă linie electrică de înaltă tensiune construită în ultimii 30 de ani: LEA 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița
Transelectrica a inaugurat cea mai complexă linie electrică de înaltă tensiune construită în ultimii 30 de ani: LEA ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a inaugurat aseară, printr-o ceremonie organizată în Stația Electrică de Transformare Porțile de Fier, Linia Electrică......
Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic
Băncile europene vor să fie desemnate de UE drept sector strategic
Băncile europene au făcut un apel către Uniunea Europeană pentru a le desemna drept unul din sectoarele de importanţă ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților din România, a majorat azi prețurile benzinei și motorinei vândute ...
Iranul ameninţă să răspundă ”în câteva secunde” Israelului cu ”arme neutilizate până acum”
Iranul ameninţă să răspundă ”în câteva secunde” Israelului cu ”arme neutilizate până acum”
Autorităţile iraniene au avertizat în ultimele ore că vor răspunde "în câteva secunde" cu "arme neutilizate până ...