China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie

În ultimii ani, China a devenit zona predilectă pentru megaproiecte de infrastructură. De la poduri imense, clădiri impunătoare până la autostrăzi dezvoltate într-o clipire sau aeroporturi uimitoare, marele stat asiatic a construit pe bandă rulantă noi minuni ale lumii. Iar proiectul Motuo Hydropower Station, în esență un baraj – mamut amplasat în zona tibetană, va duce mai departe megalomania liderilor chinezi.

Noul proiect hidroenergetic al Chinei, în valoare de 167 de miliarde de dolari, va stimula, în opinia mai-marilor Partidului Comunist, economia zonei, asigurând în același timp securitatea energetică și de control asupra unui râu vital pentru milioane de oameni, Yarlung Tsangpo.

Este important de menționat că megabarajul va fi amplasat în apropierea granițelor cu Bhutan și Nepal în ceea ce chinezii consideră a fi cel mai adânc (5.590 m) și lung canion (241 km) din lume. Iar înlănțuirea celor două maluri ale râului Yarlung Tsangpo impune construirea unei stavile din beton armat care necesită de șaizeci de ori mai mult ciment decât barajul Hoover din SUA și mai mult oțel decât 116 clădiri Empire State Building.

Construcția noului baraj, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie, a început oficial în această vară și are o importanță majoră pentru președintele Xi Jinping care încearcă să-și proiecteze puterea mult dincolo de granițele țării și, în același timp, să își lege numele de o realizare care va dăinui peste veacuri.

Relieful, pe cât de spectaculos pe atât de dificil pentru proiecte de infrastructură, îi obligă pe ingineri, pe lângă construirea barajului în sine, să foreze tuneluri în versanții muntelui canalizând apa prin tuburi și turbine înainte de a o trimite înapoi în cursul său natural. Și, dacă proiectul nu părea suficient de dificil, regiunea mai este și foarte instabilă, putând genera cutremure majore. În 1950, un seism cu magnitudinea de 8,6 pe Richter, a avut epicentrul la circa 200 de kilometri de viitorul baraj.

Unde mai pui că, din punct de vedere logistic și financiar, totul pare o nebunie. Construcția necesită 50 de milioane de tone de ciment, 6 milioane de tone de oțel, 250 de milioane de tone de nisip și agregate, 500.000 de tone de cupru și sute de mii de tone de explozibili. Toate aceste valori impresionante vor avea însă un efect de undă în economia zonei. Unele estimări, credibile, arată o creștere a PIB-ului cu 0,1 până la 0,2 puncte procentuale și crearea a nu mai puțin de 200.000 de locuri de muncă.

Odată cu sosirea muncitorilor se estimează că vor apărea și drumuri, locuințe și alte dezvoltări în zonele înconjurătoare. O parte a proiectului se află în Medog, o zonă care nu a fost conectat la rețeaua de drumuri asfaltate până în 2013. În apropiere se află deja în construcție și linia ferată Sichuan-Tibet, care va lega Chengdu de Lhasa.

Proiectul hidroenergetic, cu o capacitate potențială de până la 70 de gigawați, ar putea genera 300 de terawați-oră pe an — aproximativ consumul anual total de energie electrică al Regatului Unit. Acesta ar putea reduce semnificativ dependența Chinei de cărbune, care încă alimentează mai mult de jumătate din rețeaua electrică. La rândul său, acest lucru ar sprijini progresul către obiectivul președintelui Xi de a atinge emisii nete zero până în 2060.

Dincolo de provocările inginerești și financiare, proiectul atrage după sine noi tensiuni între China și India. Râul se varsă în statul indian Arunachal Pradesh — o regiune revendicată de China — devenind Brahmaputra, apoi continuând în Bangladesh. Oficialii indieni și-au exprimat de mult timp îngrijorarea cu privire la barajul propus, afirmând că râul asigură mijloacele de trai pentru milioane de oameni. Există, de asemenea, temerea că Beijingul ar putea, în viitor, să îl folosească pentru a controla debitul de apă și a obține avantaje politice.

În acest context, Bangladesh a solicitat mai multe informații la începutul acestui an, iar Ministerul de Externe al Indiei a solicitat mai multă transparență și consultări cu țările din aval. Deși Brahmaputra își trage cea mai mare parte a apei din precipitații, o eliberare bruscă din baraj ar putea inunda zone din Arunachal Pradesh și Assam, au explicat, conform Bloomberg, oficialii de la New Delhi.

Trebuie menționat și că, în urmă cu doar câțiva ani China părea să fi încheiat cu febra construirii de megabaraje. A finalizat cinci dintre cele mai mari 10 centrale hidroelectrice din lume în 15 ani și mulți au presupus că nu mai există locații viabile noi. Cu o excepție, râul Yarlung Tsangpo.

Ani lungi locația sa greu accesibilă și costurile ridicate au făcut ca acest proiect să pară imposibil. Acum, în contextul în care economia Chinei are nevoie de un impuls, toate problemele par să fi dispărut. Deși energia eoliană și solară sunt mai ieftine, mai scalabile și au crescut rapid, oficialii chinezi au vorbit deschis despre provocările legate de dependența excesivă de surse care încetează să mai producă energie atunci când vântul se oprește și soarele apune.