China ameninţă că va strânge „laţul” în jurul Taiwanului dacă separatismul insulei se adânceşte

Armata chineză a avertizat duminică că va strânge "laţul" în jurul Taiwanului dacă separatismul insulei se adânceşte, îndemnând susţinătorii independenţei să se îndepărteze de marginea "prăpastiei", informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - D, 09 mart. 2025, 11:35
China ameninţă că va strânge

„Cu cât separatiştii (care susţin independenţa Taiwanului n.r.) devin mai invazivi, cu atât laţul din jurul gâtului lor se va strânge mai mult şi cu atât sabia de deasupra capetelor lor va fi mai ascuţită”, a declarat Wu Qian, purtător de cuvânt al armatei chineze, la evenimentul politic anual „Două sesiuni”, citat de postul public de televiziune CCTV.

Armata chineză „este o forţă de acţiune pentru a lupta împotriva separatismului şi pentru a promova reunificarea”, a subliniat Wu.

El a adresat susţinătorilor independenţei taiwaneze următorul mesaj de avertisment: „V-aţi urcat calul până pe marginea falezei, a prăpastiei (…). Dacă persistaţi în a urma direcţia greşită, veţi da de o fundătură”.

Beijingul consideră că insula Taiwan, care are propriul guvern din 1949, face parte din teritoriul său.

La sfârşitul lunii februarie, tot prin intermediul lui Wu Qian, China a declarat că nu exclude utilizarea forţei pentru a recâştiga controlul asupra insulei.

Declaraţiile purtătorului de cuvânt al armatei chineze au loc în mijlocul celor „Două sesiuni”, întâlnire parlamentare care reuneşte mii de delegaţi în această săptămână la Beijing.

În acest context, China a anunţat miercuri o creştere de 7,2% a bugetului destinat apărării în 2025, la fel ca anul trecut, adică 245,7 miliarde de dolari.

Wu Qian a descris duminică ca „limitate” cheltuielile militare ale Chinei, ele având scopul de a dezvolta „forţe de luptă” şi de a îmbunătăţi capacităţile în ceea ce priveşte recunoaşterea, loviturile şi sprijinul în teatrele de operaţii.

Cu al doilea cel mai mare buget militar din lume, Beijingul este însă cu mult în urma Statelor Unite. Potrivit Institutului Internaţional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), în 2023, acesta a reprezentat mai puţin de o treime din cheltuielile SUA în domeniu.

În ultimii ani, Beijingul şi-a sporit presiunea militară şi a desfăşurat aproape zilnic avioane de luptă şi nave de război în jurul insulei Taiwan.

La sfârşitul lunii februarie, Ministerul taiwanez al Apărării a denunţat „exerciţii cu foc real” ale armatei chineze, desfăşurate fără preaviz într-o zonă aflată la aproximativ 74 de kilometri sud de insulă. Un „antrenament de rutină”, a răspuns Wu Qian, denunţând un tapaj mediatic orchestrat de Taipei.

Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat vineri într-o conferinţă de presă că „realizarea unificării complete a patriei (este) aspiraţia comună a întregului popor chinez”. El a subliniat că „aceasta este tendinţa generală a istoriei şi este o cauză dreaptă”.

„A juca cartea Taiwanului pentru a încerca să contracarezi China este ca şi cum ai încerca să îţi întinzi braţul pentru a opri un tren în mişcare”, a mai subliniat şeful diplomaţiei chineze, o referire aparentă la sprijinul de lungă durată al Washingtonului pentru Taipei, atât politic, cât şi militar.

Preşedintele american Donald Trump rămâne evaziv cu privire la un posibil sprijin pentru Taiwan în cazul unei invazii chineze, deşi luni a afirmat că o astfel de invazie ar fi „evident, un eveniment catastrofal”.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...