China ameninţă Taiwan cu represalii după un acord privind vânzarea de arme de către SUA

China a ameninţat luni cu represalii companiile implicate într-o vânzare de arme către Taiwan, după ce SUA au dat undă verde unui acord de 300 de milioane de dolari vizând consolidarea apărării insulei revendicate de Beijing, relatează AFP.
AGERPRES - lun, 18 dec. 2023, 13:46
China ameninţă Taiwan cu represalii după un acord privind vânzarea de arme de către SUA

Washingtonul a anunţat vineri că a autorizat o vânzare de echipamente militare defensive în Taiwan, care trăieşte sub ameninţarea unei invazii a Chinei, notează France Presse.

Această decizie intervine într-un moment în care Taiwanul, considerat de Beijing o provincie deşi nu îl controlează, organizează luna viitoare alegeri prezidenţiale.

„Luăm măsuri de represalii împotriva companiilor implicate în vânzarea de arme în Taiwan”, a anunţat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, căruia i s-a cerut un punct de vedere în cadrul unei conferinţe de presă.

Purtătorul de cuvânt nu a precizat în ce vor consta aceste măsuri, nici nu a furnizat detalii privind calendarul sau companiile care ar putea fi vizate.

„China va lua măsuri ferme şi energice pentru a-şi apăra suveranitatea şi integritatea teritorială”, a insistat Wang.

Chestiunea taiwaneză este foarte sensibilă în China. Beijingul revendică insula cu 23 de milioane de locuitori condusă din 1949 de un regim rival, apropiat de SUA.

Taiwanul este un punct de tensiune major între primele două puteri economice mondiale.

Autorităţile chineze îşi intensifică cu regularitate avertismentele împotriva oricărei decizii a SUA percepută ca o susţinere a unei independenţe oficiale a insulei.

Beijingul a instituit sancţiuni în septembrie împotriva giganţilor americani din industria de apărare Lockheed Martin şi Northrop Grumman pentru vânzări de arme către Taiwan.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac "masiv"......
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque ...