China anunţă că „Armata de Eliberare” este gata de război în orice moment. Avioanele de luptă ale chinezilor au efectuat exerciţii militare lângă Taiwan

08 07. 2022
avioane china 87655436467

Wu Qian, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing a declarat, conform site-ului oficial Weibo, că manevrele au fost organizate ca reacţie la „complicitatea şi provocările” Statelor Unite şi Taiwanului, scrie Agerpres.

Mai multe avioane de luptă chineze au trecut vineri de jumătatea Strâmtorii Taiwan, în partea de nord a acesteia, potrivit unei surse a agenţiei citate.

Joi, la Taipei sosise senatorul republican american Rick Scott, care s-a întâlnit vineri cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen. Reprezentant al statului Florida, Scott este preşedintele Comitetului Senatorial Naţional Republican şi membru în Comisia pentru Serviciile Militare a Senatului SUA.

Întrebat de un reporter despre vizită, Wu a răspuns că „acţiunea părţii americane încalcă grav principiul unei singure Chine şi prevederile a trei comunicate comune chino-americane, subminează grav relaţiile dintre cele două părţi şi dintre cele două armate şi escaladează tensiunile în Strâmtoarea Taiwan”.

„Armata de Eliberare a Poporului din China este gata de război în orice moment şi va lua toate măsurile necesare pentru a împiedica cu hotărâre amestecul forţelor externe şi încercările secesioniste de ‘independenţă a Taiwanului’ şi va apăra cu fermitate suveranitatea şi integritatea teritorială naţională”, a adăugat oficialul.

Ministerul chinez al apărării nu a făcut imediat alte comentarii, la solicitarea Reuters.

Scott a declarat presei, după întâlnirea cu Tsai, că după părerea sa „lumea s-a schimbat” în urma agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. „Trebuie să fim în măsură să apărăm libertatea în care credem cu toţii. Cred că ar fi util ca Taiwanul să participe la RIMPAC (exerciţiu naval în jurul Pacificului – n. red.) şi sper că asta se va întâmpla în viitor”, a spus el.

RIMPAC este considerat cel mai mare exerciţiu militar maritim din lume, arată Reuters. La manevrele începute luna trecută în apropiere de Hawaii şi în sudul Californiei participă 26 de ţări.

Preşedinta Taiwanului i-a comunicat lui Scott, în cursul dialogului de vineri, că ţara sa „va continua să colaboreze îndeaproape cu Statele Unite pentru a apăra împreună stabilitatea şi prosperitatea regiunii indo-pacifice”.

Tensiunile între Washington şi Beijing sunt legate şi de alte subiecte în afară de Taiwan: revendicările teritoriale ale mai multor ţări în Marea Chinei de Sud, tarifele comerciale şi refuzul chinezilor de a-l critica deschis pe preşedintele rus Vladimir Putin pentru invazia în Ucraina, reaminteşte Reuters.

Secretarul de stat american, Antony Blinken, urmează să se întâlnească sâmbătă în Indonezia cu omologul său chinez, ministrul de externe Wang Yi, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din G20, grupul ţărilor cu cele mai mari economii din lume.