China anunță o viitoare interdicție de a vinde pe piața sa mașini ale căror uși au mânere retractabile

China va interzice, din 2027, comercializarea de automobile echipate exclusiv cu mânere retractabile ale uşilor, autoritățile considerând că acestea se pot bloca în cazul unui accident împiedicând ieșirea pasagerilor din vehicul.
Economica.net - mar, 03 feb. 2026, 10:42
China anunță o viitoare interdicție de a vinde pe piața sa mașini ale căror uși au mânere retractabile

Prezente pe multe vehicule electrice care se vând foarte bine în China în prezent, aceste mânere retractabile au devenit populare în ultimul deceniu dată fiind atenția designerilor și inginerilor, în special asiatici, concentrată către inovațiile americanilor de la Tesla Motors.. Cu toate acestea, în viziunea autoritpăților chinezed mânerele retractabile pot deveni o capcană mortală atunci când sistemul electric este scos din funcţiune sau când zona mânerelor respective se deformează.

Noile reglementări anunţate de Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei din China, vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2027. Acestea vor impune prezenţa pe uşile vehiculelor a unor mânere exterioare şi interioare acţionate mecanic.

Modelele deja aprobate pentru vânzare în China vor avea la dispoziţie încă doi ani pentru a se conforma, a precizat Ministerul Industriei şi Tehnologiei Informaţiei. Noile reglementări vor „îmbunătăţi nivelul de siguranţă”, a adăugat sursa citată.

Siguranţa uşilor cu mânere retractabile, cu designul lor elegant şi aerodinamic, a generat îngrijorări tot mai mari în China în ultimele luni. Un incident intens mediatizat a avut loc în luna octombrie 2025, când salvatorii nu au putut deschide uşile unui vehicul electric Xiaomi care luase foc după un accident în oraşul Chengdu, în sud-vestul ţării. Şoferul, care se pare că se afla sub influenţa alcoolului, a decedat.

De asemenea, producătorii vor trebui să îmbunătăţească vizibilitatea mânerelor interioare ale uşilor, conform noilor reglementări publicate de Ministerul Industriei, ce vor impune semnalizarea obligatorie în interiorul maşinii.

China este cea mai mare piaţă mondială pentru vehiculele electrice. Gigantul asiatic se mândreşte cu zeci de producători de automobile electrice, care îşi extind din ce în ce mai mult operaţiunile în străinătate.

Datele statistice publicate luna trecută arată că, pentru prima dată într-un singur an, producătorul chinez BYD a vândut mai multe vehicule electrice în 2025 decât rivalul său american Tesla, devenind cel mai mare producător mondial de vehicule electrice.

Mânerele electronice sau „încastrate” ale uşilor au fost introduse în industria vehiculelor electrice odată cu lansarea Model S de către Tesla în 2012. Pliate în caroseria maşinii, aceste mânere oferă o uşoară creştere a eficienţei prin reducerea rezistenţei la înaintare în timp ce vehiculul este în mişcare.

Te-ar mai putea interesa și
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei a crescut semnificativ faţă de anul trecut, arată datele oficiale publicate......
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru mutările de mobilă
HomeRun: În Ilfov construcția caselor pe structură metalică este printre cele mai solicitate servicii, iar în Cluj pentru ...
HomeRun.ro, una dintre principalele platforme digitale de servicii din România, anunță atingerea pragului de 50 de milioane ...
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Un laborator de inteligență artificială a fost inaugurat la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
GlobalLogic, o companie a Grupului Hitachi, a inaugurat joi la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca un laborator de inteligență ...