China: Cel puţin un mort şi 28 de dispăruţi după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan

O alunecare de teren produsă în provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, declanşată de ploile torenţiale, s-a soldat cu cel puţin un mort şi aproape 30 de persoane dispărute, transmite duminică AFP care citează agenţia de stat chineză Xinhua, potrivit Agerpres.
AGERPRES - D, 09 feb. 2025, 11:38
China: Cel puţin un mort şi 28 de dispăruţi după o alunecare de teren produsă în provincia Sichuan

Alunecarea de teren s-a produs sâmbătă, la ora locală 11:50, în satul Jinping, situat în comitatul Junlian din oraşul Yibin, scrie Agerpres.

„O persoană a fost ucisă şi alte 28 sunt date dispărute”, a informat Xinhua.

Două persoane au fost salvate sâmbătă şi peste 900 de agenţi caută în continuare persoanele date dispărute, a adăugat aceeaşi sursă.

Imagini transmite de televiziunea de stat CCTV, duminică dimineaţă, au arătat salvatori dotaţi cu lanterne care inspectau zona, cufundată încă în întuneric.

„O analiză preliminară arată că dezastrul s-a produs din cauza recentelor precipitaţii prelungite şi a factorilor geologici”, a precizat CCTV, citând autorităţile locale.

Până sâmbătă la miezul nopţii, alunecarea de teren îngropase 10 locuinţe şi o clădire de producţie, potrivit Xinhua.

Ca urmare a precipitaţiilor continue şi a condiţiilor geologice, alunecarea de teren produsă la altitudine mai mare a antrenat fluxuri de resturi, care, conform unei evaluări preliminare, au condus la o acumulare de moloz care se întinde pe aproximativ 1,2 kilometri şi are un volum total de peste 100.000 de metri cubi, cu o grosime de 10 până la 20 de metri şi o lăţime de aproximativ 100 de metri.

Peste 200 de persoane au fost evacuate în zone sigure, iar 155 au fost cazate într-un adăpost temporar, într-o şcoală din Junlian. Restul locuitorilor afectaţi s-au cazat la rude şi prieteni.

Având în vedere scăderea continuă a temperaturii, precipitaţiile continue şi condiţiile care favorizează continuarea alunecării de teren, autorităţile locale au desemnat drept periculoase zonele din Jinping şi cele din jurul acestui sat.

China a fost afectată de mai multe dezastre naturale extreme în ultimele luni, inclusiv inundaţii majore care s-au soldat cu zeci de morţi în 2024, cel mai cald an din istoria înregistrărilor meteorologice.

Aceste dezastre sunt mai intense şi mai frecvente pe fondul schimbărilor climatice, conform oamenilor de ştiinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Peste 10.000 de iranieni nu au acces la apă potabilă în urma atacurilor SUA asupra unei uzine de desalinizare
Aprovizionarea cu apă potabilă pentru cel puţin 10.000 de persoane de pe coasta iraniană a fost tăiată după atacurile SUA din sudul ţării, au declarat sâmbătă surse oficiale, relatează......
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanțul morților cutremurelor din Venezuela a trecut de 5.000. FMI deblochează fonduri pentru reconstrucția țării
Bilanţul seismelor din Venezuela a depăşit vineri 5.000 de morţi, la trei săptămâni de la catastrofa care a lăsat ...
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului ...
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...