China cere SUA să stopeze vânzarea de arme către Taiwan înaintea sosirii la Beijing a preşedintelui Trump

Guvernul chinez a îndemnat miercuri Statele Unite să "gestioneze cu prudenţă" problema Taiwanului şi să "oprească" trimiterea de armament către insulă, declaraţii care au avut loc cu câteva ore înainte de sosirea preşedintelui american Donald Trump la Beijing, informează EFE.
AGERPRES - mie, 13 mai 2026, 11:05
China cere SUA să stopeze vânzarea de arme către Taiwan înaintea sosirii la Beijing a preşedintelui Trump

Într-o conferinţă de presă obişnuită, purtătoarea de cuvânt a Biroului pentru Afaceri Taiwaneze al Consiliului de Stat (executivul chinez), Zhang Han, a subliniat că problema taiwaneză este „o chestiune pur internă a Chinei” care „nu admite niciun fel de interferenţă externă”.

„China se opune ferm oricărei forme de contact militar între Statele Unite şi regiunea chineză Taiwan”, a afirmat purtătoarea de cuvânt, adăugând că Beijingul îndeamnă partea americană să respecte „principiul Chinei Unite” şi cele trei comunicate comune China-SUA, să gestioneze cu prudenţă problema Taiwanului, să înceteze vânzarea de arme către Taiwan şi să nu trimită semnale greşite forţelor separatiste privind „independenţa” Taiwanului.

Aceste declaraţii au fost făcute în ajunul summitului de la Beijing dintre preşedintele american Donald Trump şi omologul său chinez Xi Jinping, în cadrul căruia este prevăzut să se discute situaţia insulei autoguvernate, printre alte puncte de pe agenda bilaterală, scrie Agerpres.

Preşedintele Trump, care va ajunge în China miercuri seara (ora locală), a anunţat deja că va dezbate în timpul vizitei vânzarea de arme către Taiwan.

„Voi avea această discuţie cu preşedintele Xi. Preşedintele Xi şi-ar dori să nu facem acest lucru (să vindem arme către Taiwan) şi voi avea această discuţie”, a declarat Donald Trump luni în Biroul Oval de la Casa Albă.

Preşedintele american a făcut aceste declaraţii în pofida faptului că poziţia istorică a SUA, consacrată în politica promovată în timpul administraţiei preşedintelui Ronald Reagan în 1982 şi cunoscută sub numele de „şase garanţii”, stabileşte că Washingtonul nu se va consulta cu Beijingul în legătură cu deciziile sale privind vânzarea de armament defensiv către Taiwan.

De mai bine de şapte decenii, SUA se află în mijlocul disputelor dintre China şi Taiwan deoarece Washingtonul s-a angajat legal să furnizeze Taipeiului mijloacele necesare pentru autoapărare şi, deşi nu menţine relaţii diplomatice cu insula, ar putea să o apere în cazul unui conflict cu Beijingul.

Washingtonul a autorizat la sfârşitul anului trecut vânzarea către Taipei a unui pachet de armament în valoare de 11,1 miliarde de dolari, cel mai mare achiziţionat de Taipei până în prezent.

În afară acestui subiect, preşedintele chinez Xi Jinping ar putea de asemenea să profite de întâlnirea sa cu omologul american pentru a încerca să modifice poziţia oficială a Washingtonului asupra Taiwanului, fie promovând o declaraţie de „opoziţie” faţă de independenţa taiwaneză, fie căutând un limbaj mai favorabil poziţiei chineze privind „reunificarea”.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...