China – Creştere economică peste estimări în al treilea trimestru din 2022

Redresarea Chinei, a doua economie mondială, a fost mai rapidă decât se estima în trimestrul trei din 2022, dar restricţiile introduse pentru stoparea pandemiei, declinul prelungit al pieţei imobiliare şi riscurile recesiunii globale afectează eforturile Beijingului de a stimula o revenire robustă în 2023, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 24 oct. 2022, 10:17
China - Creştere economică peste estimări în al treilea trimestru din 2022

Sprijinit de măsurile guvernamentale de redresare a activităţii economice, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere anuală de 3,9% în perioada iulie-septembrie 2022, arată datele oficiale publicate luni, peste nivelul de 3,4% previzionat de analiştii intervievaţi de Reuters, şi o accelerare faţă de avansul de 0,4% din trimestrul doi din 2022, scrie Agerpres.

Dar cererea internă redusă şi încetinirea exporturilor indică o redresare inegală, în condiţiile în care China ar urma să continue strategia „zero – Covid”.

În ritm trimestrial, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de 3,9% în perioada iulie-septembrie 2022, după un declin de 2,7% în trimestrul doi din 2022, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 3,5% în trimestrul trei din 2022.

Datele separate arată că în septembrie producţia industrială a crescut în ritm anual cu 6,3%, după un avans de 4,3% în august.

Un sondaj Reuters indică o încetinire a creşterii economiei Chinei la 3,2% în 2022, mult sub ţinta oficială de aproximativ 5,5%, ceea ce ar reprezenta una din cele mai slabe performanţe din aproape o jumătate de secol.

Exporturile au urcat în ritm anual cu 5,7% în septembrie, cel mai lent ritm de creştere din aprilie, în timp ce importurile au înregistrat un avans de 0,3%.

Vânzările cu amănuntul au crescut cu 2,5%, după un avans de 5,4% în august, indicând cererea internă încă fragilă.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...