China – Creşterea economiei a fost mai lentă decât se estima, în trimestrul doi din 2023

China, a doua economie mondială, a înregistrat o creştere cu 6,3% în trimestrul doi din 2023, comparativ cu perioada similară din 2022, un ritm mult mai lent decât estimau analiştii, de peste 7%, transmit AP şi Reuters.
AGERPRES - lun, 17 iul. 2023, 09:31
China - Creşterea economiei a fost mai lentă decât se estima, în trimestrul doi din 2023

De asemenea, în perioada aprilie-iunie 2023, PIB-ul a crescut cu 0,8%, comparativ cu primul trimestru din 2023, arată datele publicate luni de Guvernul de la Beijing, în timp ce analiştii se aşteptau la un avans de 0,5%, dar mult sub nivelul de 2,2% din perioada ianuarie-martie 2023, scrie Agerpres.

Analiştii se aşteaptă ca în următoarele luni economia să încetinească şi mai mult, ţinând cont de cererea mai redusă pentru exporturile Chinei către alte economii.

Purtătorul de cuvânt al Biroului Naţional de Statistică, Fu Linghui, a declarat luni la conferinţă de presă că economia încă resimte impactul pandemiei, dar a dat asigurări că poate fi îndeplinită ţinta de creştere din acest an, de aproximativ 5%.

Analiştii sunt mai puţin optimişti.

Datele „reprezintă un rezultat îngrijorător” pentru economia chineză, care nu reuşeşte să accelereze. Redresarea Chinei se înrăutăţeşte. După măsurile de stimulare de la începutul anului, efectele pandemiei încă afectează evoluţia PIB-ului”, a apreciat economistul Harry Murphy Cruise, de la Moody’s Analytics.

Majorarea cheltuielilor guvernamentale vor ajuta probabil industriile cheie, cum ar fi construcţiile şi sectorul imobiliar, dar nu vor reprezenta „o soluţie miraculoasă”, a adăugat el.

Pe lângă majorarea cheltuielilor guvernamentale, autorităţile de reglementare ar putea reduce dobânzile. „Datele economice slabe sugerează că sunt urgent necesare măsuri de sprijin”, a explicat Marcella Chow, analist la J.P. Morgan Asset Management.

În primul trimestru din acest an, evoluţia economiei Chinei a depăşit aşteptările, înregistrând o creştere de 4,5%, în urma majorării cheltuielilor de consum, după restricţiile severe din pandemie.

Ţinta de creştere de Guvernului, de „aproximativ 5%” era văzută ca o estimare conservatoare, dar va putea fi îndeplinită numai dacă economia menţine actualul ritm al expansiunii. Alte date publicate luni arată un declin al exporturilor în iunie de 12,4%, comparativ cu perioada similară din 2022, deoarece cererea pe plan mondial stagnează, după ce băncile centrale din SUA şi Europa au majorat dobânzile pentru a contracara inflaţia.

Vânzările cu amănuntul, un indicator al cererii din partea consumatorilor, au crescut cu 3,1% în iunie, comparativ cu perioada similară din 2022. Este un nivel ridicat, dar nu este suficient de solid, avertizează analiştii.

Producţia industrială a depăşit aşteptările, înregistrând un avans de 4,4% în iunie, comparativ cu perioada similară din 2022.

Anul trecut, PIB-ul Chinei a înregistrat o creştere de doar 3%, din cauza restricţiilor, mult sub ţinta oficială.

Te-ar mai putea interesa și
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Preluarea ELCEN, în şedinţa CGMB
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în şedinţă joi, de la ora 10:00, urmând să dezbată o serie de proiecte care vizează consolidarea clădirilor, dar şi transferul acţiunilor......
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
SUA – Rubio este îngrijorat de riscul unei „escaladări” a războiului din Ucraina
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, s-a arătat îngrijorat miercuri de riscul unei "escaladări" în războiul dintre ...
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Trump spune că discuţiile cu Iranul ar putea fi finalizate „în acest weekend”, dar un eșec nu este exclus
Preşedintele american Donald Trump a afirmat miercuri că discuţiile cu Iranul ar putea duce la un rezultat chiar în "acest ...
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
OUG pentru programul SAFE – Sesizarea unor grupuri parlamentare va fi discutată la CCR
Curtea Constituţională a României discută, joi, sesizarea referitoare la Legea de aprobare a modificărilor aduse Ordonanţei ...