China dă „interzis” la avioanele Boeing

Autorităţile de la Beijing au ordonat companiilor aeriene chineze să nu mai comande avioane de la producătorul american Boeing Co., ca urmare a deciziei preşedintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife vamale de 145% la produsele chinezeşti, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - mar, 15 apr. 2025, 14:13
China dă

De asemenea, companiilor aeriene chinezeşti li s-a ordonat să înceteze orice achiziţii de echipamente şi piese de schimb pentru avioane de la firme americane, au adăugat sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Prognozele arată că, în următorii 20 de ani, China ar urma să fie responsabilă pentru 20% din cererea mondială de noi avioane, iar în 2018 aproape un sfert din avioanele livrate de Boeing au mers spre China. Cu toate acestea, tensiunile comerciale au împiedicat producătorul american să primească noi comenzi importante din partea transportatorilor chinezi în ultimii ani, scrie Agerpres.

Potrivit Bloomberg, tarifele de 145% impuse de Donald Trump la produsele chinezeşti au provocat represalii din partea Beijingului, care a impus tarife de 125% la produsele importate din SUA. În urma acestei decizii, preţurile la avioanele şi piesele de schimb produse în SUA se vor dubla, astfel că vor deveni prea scumpe pentru a fi cumpărate de companiile aeriene chinezeşti.

În plus, sursele citate de Bloomberg au dezvăluit că Guvernul chinez analizează modalităţi prin care poate ajuta companiile aeriene care închiriază avioane Boeing şi care acum se confruntă cu costuri majorate din cauza disputei comerciale.

Aproximativ 10 avioane Boeing 737 MAX aşteaptă în prezent să intre în componenţa flotelor companiilor aeriene chineze, inclusiv subsidare ale China Southern Airlines, Air China, and Xiamen Airlines. O parte din aceste avioane staţionează la Seattle sau la centrul de finalizare pe care producătorul american în are la Zhoushan, estul Chinei. Avioanele pentru care procedurile de livrare au fost finalizate înaintea datei de 12 aprilie, când au fost anunţate noile tarife chinezeşti, ar putea să fie autorizate să intre în ţară, după o analiză de la caz la caz.

Te-ar mai putea interesa și
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate. ...
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...